Pentru orice observator cît de cît avizat al spectacolului politicii americane, rezultatul alegerilor de la 7 noiembrie nu este deloc surprinzător. Cam din vară, se putea spune, cu crescîndă certitudine, că democraţii vor cîştiga aceste alegeri. Observa unul dintre comentatorii lui Washington Post: la alegerile parţiale din 2002, George Bush a fost principala armă electorală cu care candidaţii republicani au învins pe democraţi; patru ani mai tîrziu, deşi George Bush a rămas un mare fundraiser, candidaţii republicani nu ştiau cum să facă mai bine să transmită spre electorat mesajul că nu au legătură cu preşedintele. Firesc, dacă ne gîndim că, în preajma alegerilor parţiale din 2006, în jur de 60% dintre americani erau nemulţumiţi de preşedintele lor. La prezidenţialele din 2004 totuşi, Bush a cîştigat alegerile cu o diferenţă aproape istorică în votul popular. Ce s-a întîmplat în aceşti doi ani?

Cauzele recolorării dramatice a peisajului politic washingtonian în albastru sînt, fără îndoială, multe şi conjugate. Mă aştept ca acesta să fie doar începutul - dacă democraţii oferă americanilor cîteva lucruri despre care am să vorbesc mai jos, e foarte posibil ca una dintre noile lor stele - fie Hillary Clinton, fie Barack Obama - să ajungă în Biroul Oval începînd cu 2008. Nu ştiu dacă strategii democraţi s-au gîndit la aşa ceva, dar un tichet comun "Obama-Clinton" sau "Clinton-Obama" ar fi foarte greu de bătut, chiar şi de cineva cu popularitatea şi carisma senatorului McCain. Dar, să ne oprim cu speculaţiile şi să revenim la analiză.

După opinia mea, în momentul în care marile ziare au devenit constant critice la adresa administraţiei Bush, echilibrul s-a rupt şi democraţii au putut sprinta spre victorie. Cele două mari curente americane, liberalii (de stînga) şi conservatorii (de dreapta) sînt relativ egal susţinute la televiziuni, deşi pasionalii de st