Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aporiile raţiunii

Publicat in Romania Literara, vineri 17 noiembrie 2006 ·

Orice filozofie este autoreferenţială. Asta înseamnă că în ea e vorba cu precădere de autorul ei, şi abia apoi de temele circumstanţiale asupra cărora a apucat el să se aplece. Cu alte cuvinte, indiferent de disciplina în numele căreia vorbeşte şi indiferent de concluziile la care ajunge, filozoful vorbeşte mereu despre preferinţele şi gusturile lui. Atîta doar că o face indirect, prin ricoşeu, adică prin oglindire în afară, iar nu prin introspecţie, adică prin întoarcere înăuntru. Şi astfel, toate temele pe care le cercetează sînt pretexte de care se foloseşte pentru a-şi pune în lumină propria personalitate, cu remarca obligatorie că mecanismul acesta e cu atît mai valabil cu cît cel mai adesea autorul nu este conştient de existenţa lui. Şi atunci, importanţă va avea nu atît teoria pe care o va elabora şi pe care se va strădui s-o apere în faţa adversarilor, cît mai curînd gradul de potrivire între personalitatea omului viu şi teoria la care a ajuns în cele din urmă. Dacă aşa stau lucrurile, atunci unui exeget preocupat de înţelegerea unui filozof nu-i va mai rămîne decît ca, plecînd de la opera autorului, să meargă regresiv către fiinţa lui, întrebîndu-se cu stăruinţă cîtă coerenţă există între intuiţiile pe care le-a avut la început filozoful şi forma livrescă în care le-a turnat de-a lungul timpului.

Acesta e procedeul de care face uz Petru Vaida în lucrarea Opera filozofică a lui Tudor Vianu. Petru Vaida cercetează cărţile lui Tudor Vianu trecînd mereu dincolo de ele, către personalitatea celui care le-a scris. Iar premisa demersului său este că orice gînditor îşi scrie opera avînd în minte cîteva intuiţii fundamentale de care nu se va dezice niciodată. Aceste intuiţii nu sînt rezultatul unor influenţe livreşti, căpătate în urma lecturii şi a studiului temeinic, ci sînt reprezentări spontane dobîndite în urma vieţii de care a avut parte. Doi filozo

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 29 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 24 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 36 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum o ora
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°