Acum vreo zece ani, la Zürich, m-am întâlnit prima dată cu numele lui Almodóvar. Eram într-un mare oraş necunoscut, fără televizor, fără radio, fără computer, fără prieteni, cam nepregătită pentru experienţa singurătăţii şi străinătăţii. Mergeam des la cinema, iar filmele cu care am rămas din cele două foarte lungi săptămâni sunt Titanic, On connaît la chanson şi Carne tremula. La Titanic (J. Cameron) intrai în sala de cinema pe nişte culoare care imitau navele, cu hublouri, colace de salvare şi vuiet de ocean, lucru care m-a luat prin surprindere. Filmul, văzut în condiţii excepţionale, mi s-a părut frumos şi reconfortant. On connaît la chanson a fost o delicioasă comedie franţuzească ( nu înţeleg de ce n-a rulat şi la noi ) şi m-a binedispus pentru câteva zile. Dar cel mai mult m-a impresionat Carne tremula, un film cum nu mai văzusem până atunci. Afişe imense cu titlul numai în spaniolă şi o imagine destul de sălbatică împânzeau oraşul. Nu mă atrăgea: "carne tremula" nu ştiam ce înseamnă, îmi suna a "carne tremurătoare", iar imaginea mă trimitea la agresivitate. Aveam şi prejudecata că filmele spaniole n-au cum să-mi placă, iar pe regizor, Pedro Almodóvar, nu-l reţinusem până atunci, chiar dacă, poate, numele lui îmi trecuse pe la ureche. M-am dus la film numai când n-am mai avut altceva de ales. Or, a fost o revelaţie. L-am revăzut la Bucureşti ca Sânge fierbinte. Am constatat că regizorul era cunoscut şi avea deja multe filme remarcabile. Aşa cum fac şi la cărţile autorilor care m-au interesat măcar o dată, am încercat să recuperez şi l-am urmărit cu participare.

Am citit aşadar cu interes maxim cronica lui Silviu Mihai din România literară, Femeile lui Almodóvar despre recentul film Volver. Aş fi vrut să aflu, din cronică, de ce filmul se numeşte Volver, dacă merită să-l văd şi din ce cauză, dacă te entuziasmează sau te dezamăgeşte. N-am aflat nimi