Dupa cum am mai marturisit, capacitatile mele intelectuale se limiteaza la nivelul de baza, fara complicatii. La urma urmei, ce altceva fac in viata decat sa scriu despre restaurante si sa vand tigari? Fac aceasta introducere ca nu cumva cineva sa ma acuze de intelectualism. Pentru mine, maximum de catharsis imi produce "Tanar si nelinistit", care imi foloseste toate capacitatile.
Totusi, dupa cum am mentionat deja saptamana trecuta, cat de mult ma fascineaza profunzimea simplitatii, dar si combinatia unor minti stralucite, cum ar fi Liiceanu si Plesu. Oamenii astia doi ar trebui tratati precum manastirile din Moldova, ca o valoare nationala, pentru ca putine tari au doi si in acelasi timp. Daca se da liber la clonari, cu ei doi ar trebui sa inceapa, ca asa poate am avea o sansa pentru secolul urmator. Altfel .... Spatiul liber se va completa de catre fiecare.
Pentru mine, care nu cunosc nici Kant, nici Kierkegaard, varful intelectual a fost "Obscenitatea publica" a lui Plesu. Sigur ca nu m-am repezit sa o citesc pentru ca m-ar fi atras cuvantul "publica" din titlu. In cadrul acestei obscenitati publice, locul de frunte il ocupa descrierea experientelor culinare din Asia ale autorului. Nu cred ca exista o placere intelectuala mai mare decat sa citesti descrierea experientei lui Plesu din Japonia. E de o candoare, de un umor de-ti curg lacrimile de ras, dar te si solidarizezi cu suferintele personajului. Eu sunt convins ca s-a vandut cartea in sute de mii de exemplare si ca a fost inclusa pe lista lecturilor scolare obligatorii, deci e arhicunoscuta. Dar daca totusi cineva nu a citit-o, v-o recomand.
Sper ca apreciati ce introducere ocolitoare si frumoasa am facut pentru restaurantul de astazi, pe numele lui Asia. Afirm cu mare responsabilitate ca, despre mancarea asiatica, eu chiar vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca in momentele mele de a
