Printre filmuletele de desene animate care - alaturi de reclame, stiri, caricaturi, buletine meteorologice si alte informatii mai mult sau mai putin utile - sunt proiectate prin grija firmei Infoscreen pe ecranele montate in statiile metroului munchenez, unul anume (daca nu ma insel, semnat de Mordillo) ilustreaza extrem de sugestiv relatia contradictorie dintre libertatea de creatie a artistului si dreptul la ocrotirea sferei private: o femeie pozeaza rabdurie pentru un nud, dar cand vede rezultatul (un tablou abstract! ) ii da indignata pictorului cu panza in cap.
Daca in arta plastica asemenea situatii sunt mai rare, caci e de presupus ca modelul accepta de la bun inceput ca imaginea sa-i fie reprezentata, in maniera si cu maiestria proprii artistului, avand indeobste posibilitatea sa urmareasca pas cu pas elaborarea portretului si sa-si formuleze pe parcurs eventualele observatii critice (sau, in cazuri extreme, sa refuze finalizarea lucrarii), in literatura situatia e de cu totul alta natura si se ajunge nu o data la scandaluri, la procese interminabile, disputate cu inversunare pana in fata celor mai inalte instante. Caci si personajele literare au adeseori un prototip in carne si oase, numai ca scriitorul - spre deosebire de pictor si sculptor - nu lucreaza in prezenta personajelor sale, ci isi compune portretele din memorie, fara a le cere acestora asentimentul. Dimensiunea epica a literaturii complica si mai mult lucrurile, deoarece intamplarile relatate pot fi la randul lor preluate din realitate, facand astfel publice secvente din viata intima a persoanelor care ii servesc autorului drept model.
Un asemenea caz infierbanta de cativa ani spiritele in lumea literara si artistica din Germania. Binecunoscutei edituri Kipenhauer & Witsch i s-a interzis, la 21 iunie 2005, printr-o sentinta a Tribunalului Federal, sa continue publicarea romanului E
