Le stim cu totii: suta de mii strecurata in buzunarul doctorului sau al asistentei care ii face injectii bunichii bolnave, anestezistului, politistului care ne-a oprit pentru exces de viteza, atentia “de-o bere” pentru baietii care vin sa ne instaleze cablul sau sa ne repare telefonul, desi e parte din slujba lor, pentru care sint platiti, maruntisul lasat postasului care vine sa ne aduca pensia samd samd. Le stim cu totii. Le facem cu totii. Sint inca parte din viata noastra cotidiana si nu stim daca vor disparea vreodata. Mai rau e ca nu sintem siguri ca vrem sa dispara. Ne-am simti goi, dezbracati, nepotriviti intr-o lume dusmanoasa. Nu am sti incotro sa ne indreptam, ne-am teme constant ca doctorii ne vor lasa sotia sa moara pe masa de operatie sau batrina mama ne tratata in spital. Nu am sti cum sa ne asiguram de serviciile prompte ale functionarului de la Fisc sau de la CEC.

Ce s-ar intimpla, insa, daca chiar ne-am opri din dat spaga, mita, mica atentie? S-ar desface oare gurile Iadului si ne-ar inghiti? Viata ne-ar deveni, probabil, un cosmar de incertitudini, de asteptari in care ne-datul spagii ne-ar pune in pozitia de a trebui sa contam pe bunul simt, profesionalismul si umanitatea celor care ne servesc. Ar trebui sa mizam numai pe ei ca sa ne respecte demnitatea si sa nu ne lase sa asteptam in frig ore intregi pentru un pasaport care, pina la urma, s-ar putea obtine si prin posta asa cum se face in majoritatea tarilor civilizate. Postasul ne-ar arunca pensia la gunoi sau ar fura-o asa cum face cu diverse obiecte trimise in plic - brelocuri, amintiri, poze, cu care, in majoritatea cazurilor, nici nu are ce face. Sa ne asumam, insa, asemenea responsabilitate? Sa incercam, oare, sa gasim o modalitate de a-l face pe soferul de autobuz sa nu ne dea un bilet compostat pe un leu, cind biletul e un leu si cincizeci de bani? Sa ne oprim din a-i returna b