Doar 96 de persoane au primit despagubiri din Fondul de Protectie a Victimelor Strazii, cu toate ca pana acum s-au strans aproape 13,5 milioane RON. "Pana la sfarsitul lui ianuarie 2007, estimam ca acest fond va ajunge la aproximativ 21 milioane RON", ne-a declarat Ioan Matei, directorul FPVS. Suma totala a daunelor platite pana acum este de numai 170.375 RON.
Acest lucru se intampla in conditiile in care, anual, in Romania, isi pierd viata peste 2.000 de persoane, iar alte 5.000 sunt grav ranite in accidente de circulatie. Valoarea mica a daunelor este justificata de numarul redus de persoane care au cerut despagubiri, fapt care arata ca existenta Fondului de Protectie a Victimelor Strazii este aproape o necunoscuta pentru romani.
Cum functioneaza FPVS
Impus de Consiliul Comunitatii Europene, Fondul de Protectie a Victimelor Strazii a fost creat prin Legea nr. 136/29 decembrie 1995 privind asigurarile si reasigurarile. In 2005, prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania a fost numit "Administrator" al acestui Fond.
Incepand din 2004, aceasta institutie acorda despagubiri cetatenilor romani sau rezidenti in Romania pentru prejudiciile suferite ca urmare a accidentelor de circulatie produse pe teritoriul tarii de autovehicule sau tramvaie neasigurate. De asemenea, se acorda despagubiri si ca urmare a accidentelor de circulatie in care autorul ramane neidentificat.
In cazul accidentelor de circulatie produse de autori neidentificati, se acorda despagubiri numai pentru vatamari corporale sau decese. In cazul accidentelor produse de autori identificati cu autovehicule sau tramvaie neasigurate, se acorda despagubiri atat pentru vatamari corporale sau decese, cat si pentru daune materiale.
Cuantumul prejudiciului se stabileste in conformitate cu n