Renegocierea sau chiar rezilierea contractelor de privatizare energetice ar obliga Romania sa suporte penalizari de sute de milioane de euro, iar pagubele "colaterale" ar fi si mai substantiale.
Ieri, la Ministerul Economiei si Comertului (MEC) se lucra de zor la documentatia ceruta de presedintele Traian Basescu pentru sedinta de miercuri a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Tema sedintei: privatizarile din domeniul energetic.
Toata saptamana, ideea renegocierii contractului OMV - PETROM a fost alimentata prin presa cu "descoperiri" de mult cunoscute.
(RE)NEGOCIEREA. "In contractele firesti, penalizarile pentru rezilierea sau cererea de renegociere pot ajunge pana la 10% din valoarea acestora. Dar in cazul contractelor romanesti ar putea fi prevazute sume mult mai mari", spune Dragos Cabat, vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari. "Am mari indoieli ca se vor renegocia contractele de privatizare. Toata dezbaterea trebuia sa aiba loc inainte de incheierea contractelor", a adaugat Cabat.
"Contractul e beton", spune un oficial care a participat la negocierea lui, care ne-a povestit ca, practic, numai OMV mai ramasese in cursa. Negociatorii romani foloseau tot felul de trucuri pentru a trata, formal, cu doi candidati, macar de ochii austriecilor.
Ulterior, presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, a spus pur si simplu ca aderarea Romaniei a depins de privatizarea Petrom.
CONTRACTUL. Privatizarea Petrom a fost mereu acuzata ca s-a facut la un pret prea mic, ca zacamintele de petrol si gaze au fost subevaluate, ca redeventele pentru acestea platite statului sunt mici. Inca din aprilie anul trecut, Jurnalul National sesiza faptul ca o hotarare de guvern permitea desprinderea sub forma de SRL-uri a rafinariei Arpechim si a altor active importante.
Dar tot abia saptamana trecuta s-a reaprins si polemica privind p