JURNAL DE CINEFIL Stiu ca astazi Fellini nu mai spune mare lucru multora. Ca atunci cand esti obisnuit cu Tideland sau Borat, nu mai ai disciplina de a gusta un film ca "La dolce vita", "8 1/2" sau "E la nave va" JURNAL DE CINEFIL Il gasiti pe Batistei, strada din spatele Intercontinentalului, dar aveti nevoie de cineva care sa va povesteasca despre el ca sa stiti unde sa-l cautati. Pentru mine, Ada Milea a fost povestitorul; ea l-a descoperit, m-a trimis sa-l vad si-asa m-am gandit sa va scriu astazi despre el.
Mergeti pe Batistei pana aproape de Institutul Cervantes, o sa treceti de o alimentara pe partea dreapta, iar langa ea veti descoperi o fereastra plina de carti asezate pe patru siruri inalte, pana sus de tot. Face parte dintr-o casa mare cu geamurile joase si mari. Pe ea scrie anticariat si nu trebuie sa cautati intrarea prin vreo curte, ci doar sa bateti in geam. Dupa o vreme de la prima bataie in geam (va rog sa nu plecati, sa asteptati putin) o sa inceapa sa se miste unul din turnuletele din carti, cel mai din dreapta. O sa se faca o gaura mica (de vreo sase-opt carti) si din interior o sa se vada intunericul. Aproape ca veti spune ca acele carti se muta singure, pentru ca e prea intuneric acolo - inauntru - ca sa le miste cineva.
Dupa alte cateva clipe, fereastra din dreapta o sa se deschida usor si exact in patratul mic format din cartile scoase din turnulet o sa apara un batranel subtire, subtire. Are o fata ca de pergament si pare ca n-a mai vazut lumina de foarte multa vreme. Se va uita cu ochi mici si rotunzi in stanga si-n dreapta si are o voce stinsa cu care te va intreaba: ce carte vrei?
Pare ca e scos dintr-un film de Fellini si nici nu-ti vine sa respiri cand il vezi si il auzi. E ireal cum apare si dispare dupa turnuletul de carti si cum traieste el acolo, in intunericul pe care-l zaresti pentru cateva clipe de dupa car
