Îmi aduc aminte, aproape nostalgic, că acum vreo şase ani de zile, după ce mi-am ridicat permisul de la ghişeul din "Udrişte", am condus spre casă maşina în care ajunsesem acolo. Era o zi de Îmi aduc aminte, aproape nostalgic, că acum vreo şase ani de zile, după ce mi-am ridicat permisul de la ghişeul din "Udrişte", am condus spre casă maşina în care ajunsesem acolo. Era o zi de vineri, la prânz, şi ploua. Cu toate astea - începător fiind -, nu am simţit nicio dificultate să traversez oraşul. Astăzi, când mă sui la volan, cu nişte ani de experienţă în spate şi cu aceeaşi dorinţă de a şofa, până trec de prima intersecţie îmi vine să trag maşina pe dreapta şi s-o iau pe jos. şi mă gândesc că nu trebuie să fii expert în domeniu, nici măcar şofer, ca să vezi că Bucureştiul este un oraş în care maşina nu mai înseamnă decât bătaie de cap, nervi şi imposibilitatea de a-ţi respecta întâlnirea cu oră fixă. Iar dacă eşti şofer şi eşti cât de cât conştient de ce se întâmplă în jurul tău, concluziile sunt şi mai sumbre. Vezi că poliţia de multe ori nu te ajută să te mişti împreună cu coada kilometrică în care te-ai blocat, că primăria sau firmele autorizate nu ridică maşinile parcate în sictir pe mijlocul străzii, care transformă orice bulevard în- tr-o uliţă cu cel mult o bandă şi jumătate pe sens. şi dacă tot eşti blocat în trafic, ai timp să observi pietonii care fac slalom printre maşini, ca bicilistul din reclamă care-şi pune ochelari "fund de sifon" şi dă la pedale de-a latul străzii. Îţi vine să-i înjuri, dar vezi imediat cum pe sensul opus, pe care se poate circula, pietonii sunt ţinuţi pe trotuar în dreptul trecerii de pietoni, de şoferii cărora nu le pasă... deci sau înjuri pe toată lumea, sau mai bine te abţii. Oricum ai lua-o, vina e comună, iar rezultatul constant. Iar anarhia circulaţiei bucureştene şi viciul volanului par să atragă din ce în ce mai mulţi partic