Ignoranţa celor care ne conduc a făcut ca, până în prezent, profesia de psihoterapeut să nu figureze în Codul Muncii, deşi importanţa ei este una majoră. Activitatea de psihoterapie a existat şi înainte de 1989 şi s-a dezvoltat destul de mult după, fără să fie însă reglementată sau definită clar ca ocupaţie. "În prezent, nu există o formă organizată, un cadru legal, clar delimitat de funcţionate a psihoterapeuţiilor", susţine Martin Szalai, psihoterapeut. Membrii Federaţiei Române de Psihoterapie (FRP) fac demersuri de legiferare a profesiei de foarte mulţi ani, dar mereu s-au lovit de mentalitatea guvernanţilor care nu au înţeles de ce este nevoie de recunoaşterea psihoterapeuţilor, dacă există psihologi şi psihiatri. Dar ce nu ştiu aceştia este că psihoterapia este o profesie în sine şi nu se poate dezvolta decât total independent. Marin Szalai este de părere că "un psihiatru sau un psiholog nu au cum să dobândească automat sau în urma unei pregătiri numai teoretico-universitare şi competenţa de psihoterapeut. Chiar dacă reglementările legale întârzie să apară, FRP a implementat normele europene de formare şi de certificare pentru aceasta ocupaţie. Recunoaşterea profesiei de psihoterapeut ar însemna nu doar o aliniere la practicile europene, cât mai ales o măsură necesară pentru a stopa proliferarea celor care pretind a fi psihoterapeuţi şi pun în pericol sănătatea oamenilor. Când cineva îşi alege un psihoterapeut trebuie să verifice dacă acesta este sau nu acreditat, să ştie să îl evalueze". Sunt manageri, ce-i drept puţini, care recurg la serviciile psihoterapeuţilor pentru recrutarea personalului sau crearea unor valori de lucru şi cooperare, în cadrul echipelor de lucru. Dar aceste demersuri sunt puţine în România, pentru că, pe de o parte, oamenii nu recunosc rolul şi importanta extrem de mare a inconştientului în gândirea şi acţiunile lor, iar pe de alta