Vicepreşedintele Partidului Conservator, Mircea Chelaru, a declarat sâmbătă, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, că UDMR este un pericol pentru etnicii maghiari, declaraţie legată de proiectul de autonomie al Ţinutului Secuiesc. Fostul preşedinte PUNR a declarat că autonomia pe criterii etnice pe care UDMR o vrea creată în România este anti-naţională şi anti-europeană. Drept exemplu, Chelaru a comparat genul de autonomie tipizat în Uniunea Europeană cu cel distructiv pe criterii etnice din zone precum Kosovo, Osetia, Turcia.
În România, a afirmat vicele PC, "asistăm la un divorţ între declaraţii politice şi fapte reale", UDMR practicând o disimulare politică pe care poporul român nu o merită. Deşi în România există o puternică descentralizare, economică, culturală, administrativă, se vrea o fărâmiţare a competenţelor exclusiviste ale statului cum ar fi cele macrosociale, politica externă, apărarea. "Din punctul meu de vedere, a declarat Mircea Chelaru, acţiunile unor lideri politici maghiari din România reprezintă un pericol pentru întreaga comunitate maghiară".
Terorism şi lupte de gherilă
Chelaru a citat un articol din presa din Ungaria în care scria că, dacă cerinţele maghiarilor din România cu privire la autonomia pe criterii etnice nu vor fi soluţionate, "…rămâne oare pentru noi alt drum decât cel al terorismului?". Liderul PC a concluzionat că cetăţenii români de origine maghiară sunt îndemnaţi la acte de terorism şi la lupte de gherilă, neţinându-se seama de furtuna pe care aceste acţiuni o poate naşte. Problema cu acest articol, a afirmat Chelaru, este că el a avut un răsunet în rândul comunităţii maghiare, care se regăseşte şi în politica dusă de liderii maghiari cu privire la autonomia Ţinutului Secuiesc. Vicele PC i-a avertizat pe cei care vor asemenea lucruri că "nu poţi fi un bun cetăţean european fără să fii mai întâi un bun cetăţe