Ne pregătim să intrăm, triumfal, în Europa! Oare unde suntem acum, dacă abia din ianuarie vom intra? Stăm la uşă, ca milogul, care a venit după oţet? De unde să ştie un tânăr din California unde este România, dacă nici noi nu suntem siguri că locuim pe bătrânul continent de peste 2000 de ani? N-are importanţă, cert e că vom intra în marea familie a civilizaţiei europene! Şi ce dacă vom intra? Ne va schimba asta cu ceva? Ne va schimba mentalitatea balcanică? Brusc nu vom mai ronţăi bomboane agricole, nu vom scuipa lehamitea pe caldarâm, sau vom lăsa în pace şi capra vecinului să trăiască şi ea, câte zile o avea? Vom trece mai repejor strada, văzând că la volanul limuzinei este un brunet, mustăcios, cu pălărie de fetru de cea mai bună calitate? Ne vom mai mira dacă taxiul face manevre imposibile, uşor ilegale, ca să debarce un puradel pălărios la intrarea în clădirea Poştei, în timp ce părinţii lui ciugulesc tacticos din pachetele cu prăjiturele sau trag cu nesaţ din sticla de cola? Ne vom da la o parte mai europeneşte din calea fustelor multicolore de mătase fină, târşăite pe papuci de plajă? Vom privi mai îngăduitori la micuţii cerşetori care, cu insistenţa unor muşte obraznice, ne dau târcoale, întinzând spre trecătorii indiferenţi nişte mânuţe murdare, învăţate prea devreme ca să ceară, înainte de a putea oferi ceva? Bătrânica, îmbrăcată decent şi cerşind cu sfială, mereu în acelaşi loc, unde a fost legitimată şi ieri, şi unde probabil va fi întrebată şi mâine de sănătate, de cei doi vajnici comunitari care îşi fac cu mult zel datoria, va fi mai fericită oare ştiind că ar putea pleca fără paşaport, chiar şi pe Riviera Franceză? Fetele de consum din strada veseliei, ce apar la lăsarea serii, îmbrăcate în haine sărăcăcioase, zgribulite de frig şi duhnind a ţigări ieftine, stropite din belsug cu apă de colonie, în aşteptarea unei minuni ce întârzie să vină… vor f