Sarbatoarea Invierii in 1847 a fost una trista. Cele mai frumoase cladiri ale orasului Bucuresti s-au transformat in scrum. Autorul incendiului a fost copilul familiei Druganescu.
Cel mai mare incendiu dintre cele care au bantuit vreodata Bucurestiul s-a petrecut in urma cu 159 de ani. Ziua de 23 martie 1847 ar fi trebuit sa fie o zi in care crestinii sa se bucure de sarbatoarea Invierii, insa "Focul cel Mare" nu le-a permis. Copilul neascultator al familiei Druganescu a profitat ca parintii erau la Biserica si a luat pistolul tatalui sau. "A mers in sopron, unde se tinea trasura, ca sa nu-i vaza nimenea isprava, si a descarcat pistolul in tavanul sopronului. Podul fiind plin de paie, au luat foc indata sopronul si grajdul", consemna maiorul Dimitrie Papazoglu, contemporan cu evenimentul, in "Istoria fondarei orasului Bucuresti". Prof. Marcel Dumitru Ciuca, directorul Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale (DANIC), schiteaza traseul "parjolului ingrozitor": "Incendiul a pornit la pranz de pe ulita Islicarilor, din fata Bisericii Sf. Dumitru, unde se gaseau curtile familiei Druganescu. Batea un vant cumplit de puternic dinspre sud, de aceea focul a fost impins inspre nord-est, spre Biserica Sfantul Gheorghe, distrungand o patrime din Bucuresti, zona cea mai bogata a orasului, deoarece acolo se aflau casele negustorilor."
GROAZA SI DISPERARE. "Un ocean de flacari care distrugea fara mila toate bogatiile, netinand seama de nimic". Astfel a fost caracterizat incendiul de George Potra, autorul lucrarii "Bucurestii de ieri". Se spune ca unele femei innebunisera de groaza iar mamele isi smulgeau parul de durere cautandu-si copiii. Maiorul Papazoglu a participat la stingerea incendiului si la izolarea diverselor focare si chiar la mutarea arestatilor din temnita Bucurestiului care erau in pericol de a muri acolo. Papazoglu se afla in salonul de primire a
