"Sunt bine asa cum sunt".
Dialog de cursa lunga, cu un artist caruia
ursitoarele i-au facut un dar rar: exceptia
Casa cu desene
- Horatiu Malaele, Dumnezeu te-a daruit cu un car de talente, cat sa-ti ajunga pentru zece vieti: actor, regizor, desenator, scriitor... S-au manifestat din copilarie? Erai genial de pe-atunci?
- Nici vorba. Am fost un copil foarte bolnavicios. Extrem de bolnavicios. Spre spaima parintilor mei. Raceam usor, aveam probleme si cu urechile, aveam reumatism poliarticular. Ma uitam sasiu... Mi-au pus ochelari in cele din urma, dar ii spargeam tot timpul. Nu eram o natura pentru care viata sa fi devenit un scop. Dar poate ca - cine stie? - complexele pe care le ai din copilarie, faptul ca te chinui sa depasesti toate astea, fac sa se nasca un om.
- De unde pana unde numele asta asa de falnic: Horatiu? Marele poet al antichitatii, Horatiu, prieten bun cu Virgiliu, sa-i fi inspirat pe parintii ori pe nasii tai?
- La noi in familie nu exista numele asta. De fapt, mie acasa mi se spune Valentin. Ma cheama Malaele Valentin Horatiu. Iar Horatiu a aparut pentru ca noi avem o matusa care locuia prin Ardeal, plecase acolo din Gorj. Intr-un timp - pentru ca ungurii voiau sa maghiarizeze numele tuturor - romanii ardeleni si-au pus nume latine, imposibil de adaptat in limba lui Attila. Dar mi s-a spus, de la inceput, Valentin, si Valentin am ramas pentru toti prietenii mei din Targu-Jiu. Abia cand am venit la Bucuresti, am devenit Horatiu Malaele. Desi suna ca dracu`! Din fericire, m-am obisnuit intre timp si apropierea dintre cele doua nume nu ma socheaza.
- Ai creat, nu de mult, un spectacol botezat "Mascariciul". O amintire din copilarie? Erai "mascariciul" familiei? Un copil firav, dar vesel si jucaus?
- Da. Eram. La tara mi se spunea Volintin si pana la sase ani ma jucam cu niste chei in car
