Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a pornit SAMTID-ul

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 20 noiembrie 2006 ·

La Sighişoara lucrările de reabilitare a reţelei de apă şi canalizare, finanţate prin programul SAMTID de dezvoltarea infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii, au demarat în luna septembrie şi constau în înlocuirea conductelor vechi şi uzate din metal de pe 42 de străzi cu conducte moderne din polietilenă cu o durată de viaţă mult mai lungă, contribuind astfel la creşterea calităţii apei potabile. În total 14 kilometri din reţeaua de alimentare cu apă a Sighişoarei vor fi modernizaţi cu ajutorul finanţării de 3,8 milioane euro prin programul SAMTID, etapa a doua.

Lucrările la canalizare se vor realiza pe 17 străzi din municipiu (peste 2 km) conductele vechi urmând a fi înlocuite cu altele din polistiren cu inserţie de fibra de sticlă iar branşamentele, vanele şi hidranţii vor fi înlocuiţi. Investiţia pentru Sighişoara prin SAMTID s-a realizat până în prezent în proporţie de aproximativ 60 la sută după încheierea lucrărilor pe străzile Garoafelor, Stadionului, Panseluţelor şi Stejarilor la ora actuală fiind "în şantier" strada Mihai Eminescu.

În urmă cu aproximativ două săptămâni a început schimbarea reţelei de canalizare şi în Cetate, de pe strada Zidul Cetăţii, aici urmând a fi introduse conducte noi care să asigure distribuţia apei potabile în condiţii de siguranţă. Lucrările de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă din cadrul programului SAMTID se vor desfăşura pe o perioadă de maxim 18 luni de la startul lucrărilor, plăţile prin acest program fiind prevăzute a se face până în octombrie 2007. Primarul Dorin Dăneşan a declarat recent într-o conferinţă de presă că lucrările au fost încredinţate prin licitaţii organizate "de sus" unei sau unor firme străine care la rândul lor le-a dat "pe bucăţi" în subantrepriză unor firme româneşti. Edilul şef al Sighişoarei s-a declarat nemulţumit de felul în care se lucrează pe şantiere, de faptul că mu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 24 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 34 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 56 minute
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 24 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 2 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

sâm.

9°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°