Vechii papusari mai trag sforile in Romania. Apropierea integrarii face ca presa occidentala sa-si atinteasca ochii pe noi. Iar ce vede nu e foarte placut. De pilda, itele care se trag pentru ca reformele ministrului justitiei sa fie blocate. Text preluat din revista germana "Focus". Povara functiei...
Vechii papusari mai trag sforile in Romania
Apropierea integrarii face ca presa occidentala sa-si atinteasca ochii pe noi. Iar ce vede nu e foarte placut. De pilda, itele care se trag pentru ca reformele ministrului justitiei sa fie blocate. Text preluat din revista germana "Focus"
Povara functiei pe care o detine a marcat-o vizibil. Palida, fara urma de zambet pe fata, ministrul roman al Justitiei lasa sa se vada pe chipul ei lupta pe care o duce impotriva unui flagel fundamental al tarii sale, si anume coruptia. La sfarsitul anului 2004, dupa rasturnarea guvernului neo-comunist, presedintele Traian Basescu a numit-o in postul de ministru al Justitiei pe Monica Macovei, procuroare si activista pentru drepturile omului, in varsta de 47 de ani. Faptul ca de curand, Comisia Uniunii Europene a dat unda verde aderarii Romaniei la Ue in ianuarie 2007 i se datoreaza, in mare parte, Monicai Macovei. "Daca aderarea s-ar fi amanat, as fi fost destul de frustrata si de deceptionata", spune ea. "Ar fi insemnat ca munca depusa pana acum n-ar fi fost recunoscuta."
In ultimele luni, ministrul Justitiei - independent politic - a trimis Parlamentului zeci de legi de reforma. De la inceputul acestui an, de pilda, politicienii si functionarii publici sunt obligati sa-si prezinte, pe Internet, averile si conflictele de interese - in total, circa 100.000 de persoane. Dar cea mai importanta realizare a Monicai Macovei a fost infiintarea Dna-ului, in toamna lui 2005, o institutie cu 500 de angajati, care are ca scop "capturarea pestilor mari" si predarea lor