Salut, bonjour, bună, bună ziua, ciao, servus, hi, ahoy, sărutmâna, să trăiţi, sunt doar câteva formule de politeţe pe care le folosim instinctiv, de fiecare dată când salutăm pe cineva. Rostim automat salutul potrivit în funcţie de statutul persoanei respective fără însă a ne gândi măcar odată că acest obicei îşi are şi el originea ca toate celelalte maniere elegante, undeva în trecutul îndepărtat al omenirii. Probabil oamenii se salutau între ei din vremea în care mârâiau încă. Primele atestări ale salutului ca formă de supunere, ne-au rămas din vremea primelor dinastii chineze, când oamenii de rând trebuiau să îşi acopere ochii cu palma pentru a nu fi orbiţi de lumina emanată de atotputernicul împărat. Acest salut supus, a suferit în timp numeroase transformări pentru ca azi să fie recunoscut în salutul militar.

Mai târziu, în timpul imperiului roman salutul, pe lângă şi azi celebrul "Ave Cezar", însemna şi întinderea şi cuprinderea antebraţului mâinii drepte, în semn de încredere. Braţul neînarmat simboliza încă de pe atunci pacea şi prietenia. A urmat vremea cavalerilor în care domniţele erau salutate prin reverenţe adânci şi săruturi pe mânuţele înmănuşate. Azi mănuşile au dispărut la fel şi reverenţele şi chiar şi sărutul mâinii a ajuns să fie considerat desuet.

Cum salutăm azi?

În funcţie de situaţie, de persoană sau de context, ne adaptăm şi salutul. În ultima perioadă cel mai celebru salut printre noi românii pare a fi "Să trăiţi bine". Ori era "Să trăiţi. Bine?" Încă nu ne-am lămurit exact care era forma corectă. Şi nici nu l-am întrebat pe preşedintele Băsescu. În schimb am luat legătura cu unii din oamenii politici şi persoane publice ale judeţului Mureş, pentru a afla care este salutul lor preferat. "Am mâncăruri preferate. Am femei preferate. Dar un salut preferat nu am. Uitaţi sunt acum cu un coleg deputat. Eu l-am salutat "servu