Risc să fiu catalogată nostalgică, dar nu pot să-mi pun stavilă amintirilor ce mă năpădesc, an de an, de la acel '89 încoace!

Era prin noiembrie, cam pe vremea asta. Într-un Bucureşti cenuşiu, undeva prin Sectorul 5. Nu era frig, dar seara nu puteam sta în apartamentul neîncălzit decât înveliţi bine, peste haine, cu pături călduroase, primite pe sub mână, ca orice altceva pe lumea asta ce conta cât de cât. Urmăream emisiunile televiziunii bulgare, nu pentru că am fi înţeles prea multe din "leka nocce", dar aveau programe pânâ pe la unu, două noaptea şi unele de divertisment şi muzică erau incomparabil mai bune decât vizitele tovarăşului prezentate seară de seară, în cele două ore de emisie de la noi. Într -o sâmbătă seara am spălat bâtrânul Fram, frigiderul, nu ursul polar şi am plecat la nişte prieteni, mai norocoşi decât noi, pentru că ei aveau antenă parabolică-ei şi un antrenor de fotbal ce conduce acum, parcă, echipa naţională şi pe atunci locuia pe Calea 13 Septembrie. Din porţia de carne de porc pe luna noiembrie am făcut nişte felii de şniţel atât de tăbăcite încât doar culoarea o putea deosebi de foia de hărtie, dar date prin făină -luată tot la porţie- şi cu ouăle luate de dimineaţă după lupte corp la corp duse sub ploaia de navete de plastic, arătau destul de comercial. A doua zi, ne-am trezit noi mai târziu sau conducătorul iubit a fost mai matinal, cert este că pe la 10 dimineaţa avea deja efectuată vizita de lucru pe la magazinele şi pieţile din zona centrală a capitalei. Vitrinele, galantarele gemeau de atâta marfă, nemaivăzută de laici, cel puţin de un an încoace. Nimic neobişnuit, am fi putut zice, dacă după această prodigioasă vizită de lucru am mai fi avut acces la ele. Ca să nu dispară bunătăţile peste noapte din magazine, trebuia restrâns cercul cumpărătorilor. Fără buletin de Bucureşti, cu toţi banii din lume, nu puteam cumpăra nimic