Pretul petrolului a coborat vineri sub 56 dolari pe baril, acesta fiind cel mai scazut nivel din ultimul an. Scaderea are ca explicatie publicarea unor date statistice care arata ca rezervele de combustibil ale Statelor Unite, cel mai mare consumator mondial de titei, se plaseaza la un nivel ridicat, transmite Mediafax. Petrolul de referinta pe piata americana a fost cotat la 55,5 dolari pe baril la 11.00 GMT, in scadere cu 76 de centi, dupa ce, in timpul sedintei de tranzactionare, a atins nivelul de 55,48 dolari pe baril. Petrolul era cotat in luna iulie, la 78,4 dolari pe baril, pe piata americana. La Bursa londoneza, pretul titeiului Brent a scazut cu 48 de centi, la 58,06 dolari pe baril, continuand trendul descendent din ultimele sedinte bursiere. Scaderea cotatiei titeiului a fost determinata si de vanzarile semnificative inregistrate la Bursa de Marfuri, inainte de expirarea contractelor futures cu scadenta luni, 20 noiembrie. "S-au adunat mai multe informatii in legatura cu vremea buna, incetinirea ritmului de crestere economica si implementarea numai partiala a masurilor OPEC de reducere a productiei petroliere", a explicat Andrew Hutchinson, analist la Australia and New Zealand Banking Group. In plus, acesta a mentionat ca declinul pretului ar mai putea fi asociat scaderii cotatiilor metalelor de baza, precum cuprul si aluminiul, care au pierdut 8% in ultima saptamana, dupa consemnarea unui volum important de rezerve. In ultimele sase saptamani, pretul petrolului s-a situat intre 58 de dolari pe baril si 62 de dolari pe baril, dar traderii apreciaza ca preturile ar putea iesi din acest interval foarte curand, intrucat rezervele se situeaza la un nivel ridicat, conditiile atmosferice sunt favorabile si exista indoieli in legatura cu abilitatea grupului OPEC de a introduce masuri de reducere a productiei. Rezervele de titei ale Statelor Unite s-au plasat, sa