In Romania a existat mereu, de fapt, un singur mare partid: partidul populist, al maselor nediferentiate. O singura mare doctrina: interesul personal. Un singur mare lider: despotul cu garbaci intr-o mana (dreapta sau stanga, ce conteaza?) si zaharel in cealalta. Nu suntem o tara neguvernabila, cum din cand in cand inclinam sa credem sau se crede despre noi in lumea civilizata. Putem fi guvernati foarte bine, cu harapnicul sau cu zaharelul, si cel mai bine cu amandoua deodata, folosite dupa imprejurari, cu o viclenie pragmatica. N-am fost altfel guvernati niciodata, de cand ne stim, nici macar in perioada comunista, cand ne-am fi asteptat, cat de cat, la prevalenta unor principii, fie ele si diabolice. Dar ti-ai gasit, sa fii diabolic (sau angelic) in Romania, unde totul se ia usor, unde se rade la-nmormantari si se plange la carciuma, unde sub pojghita legilor e inca atotputernica legea pamantului, adica faradelegea noastra cotidiana. De-asta mi se pare cam pompieristica povestea cu condamnarea comunismului ca sistem criminal la noi: si comunismul, si securitatea au fost aici balcanice, negociatoare, cu fundu-n doua luntre. Au fost patru milioane de comunisti care nu erau comunisti (caci altfel unde sunt ei azi?), a fost un partid care era un fel de satrapie orientala, a fost o politie politica la fel de plina de spagari, invartiti si cretini ca orice alta institutie de la noi. Nu poti impune reguli, criterii si legi unei mase nediferentiate de "lume, lume, lume" (vorba lui Caragiale), dezradacinata de la tara si inca neinradacinata la oras. Nici macar reguli draconice. Oricand nepotismul, bacsisul, favorul, scarpinarea reciproca pe spinare vor produce atatea exceptii, incat regula va ramane exterioara si goala, precum comunismul (care comunism?).
La noi, doctrinele politice n-au prins, nici macar primitiva impartire a esichierului politic in dreapta si s
