Mai nou, e trendy sa citesti ceea ce ai auzit ca altii citesc. Cititorul kitsch, neavand pic de exercitiu in ale lecturii, pune cu nonsalanta semnul de egalitate intre scriitura lui Coehlo si a lui Marquez. Totodata, un val nou de scriitori ni se arata: vedetele. FARA NICI O NOIMA. In fata standurilor cu carti, trebuie sa ai ochi de vultur ca sa gasesti ceva care sa-ti placa
Aplecat ca la rugaciune in fata ideii de a fi in trend, omul-kitsch, devoratorul si purta-torul de gusturi de banda rulanta, se comporta cam asa: isi cumpara haine numai in functie de dictatele modei, isi bea cico-ul numai in locuri stabilite de dictatele grupului la care vrea sa adere sau, din contra, de care este deja agatat...
Vorbeste in stereotipii si are pareri stereotipice, intotdeauna strapunse de un usor spirit demagogic. De regula, la sindrofiile dambovitene este cel care reuseste sa-ti devina antipatic prin simplul fapt ca tine mortis sa fie simpatic. Si bun. Si drept. Si sincer. Si ni-ni-ni. Asa... Omul-kitsch are atributele unui xerox: sa copieze si iar sa copieze. Mai nou, cand vrea sa faca impresie, declara cu emfaza ca citeste. Ce citeste? De regula, Coehlo sau Marquez. Cateodata si Dostoievski. De ce? Fiindca primul este cel mai mediatizat scriitor strain contemporan si un producator de literatura de consum. Scoate carti usoare (citibile in tren, in metrou), idilice, artificial educative, iar mai-marii editurilor i-au pus mai voalat pecetea de kitsch, dar nu orice fel de kitsch, ci unul pozitiv. De unde publicitate in exces si efect de ingramadire in masa asupra-i. Paranteza: o soarta asemanatoare ar putea s-o aiba cartile lui Frederic Beigbeder, ale lui Amélie Nothomb sau ale lui Pascal Bruckner. O sa mai treaca insa ceva timp pana atunci - paranteza inchisa. Iar al doilea, adica Garcia Marquez, un geniu al realismului magic, a cazut in meandrele kitschului pe
