- Politic - nr. 229 / 21 Noiembrie, 2006 Poate ca niciodata in ultimii 17 ani nu mi-au parut mai actuale cuvintele versului "Preoti cu crucea-n frunte, caci oastea e crestina", din Imnul de Stat "Desteapta-te, romane!", ca la intalnirea reprezentantilor romanilor din judetele Harghita, Covasna si Mures, care a avut loc sambata, 18 noiembrie a.c., la Izvorul Muresului. Am mai avut acolo, nu departe de locul in care "vorbesc" doua ape, Muresul si Oltul, strania senzatie ca, intr-adevar, pe romani ii aduna doar necazurile, nenorocirile si furtunile. Au dovedit romanii, nu o data, acest amar adevar trait prin zbuciumata istorie a Ardealului. O spunea si Inalt Preasfintia Sa Laurentiu Streza, mitropolit al Ardealului. O spuneau si Inalt Preasfintia Sa Andrei, arhiepiscop de Alba Iulia, si Preasfintia Sa Ioan Selejan, episcop de Covasna si Harghita, prezenti, ca o binecuvantare cereasca, la intalnirea romanilor din cele trei judete. Pentru prima oara adunati la Izvorul Muresului, dupa 1989 (vorba aceea "e bine si tarziu decat niciodata!"), romanii, "minoritari" la ei acasa, in propria lor tara, au considerat ca le-a ajuns cutitul la os si, sub semnul Crucii si al vointei lui Dumnezeu, ca un strigat de durere au insirat toate consecintele numeroaselor cedari ale guvernantilor, din 1990 incoace, de la minirazboiul civil din 20 martie 1990, de la Targu-Mures, la santajul si privilegiile udemeriste in serie, de la cea de-a doua limba oficiala in Ardeal _ maghiara, la reinaltarea Statuii Ungariei Mari, la Arad, simbol al intolerantei si urii milenare, pana la tendintele secesioniste, sub incitarea lui Márko Béla, vicepremier in Guvernul de la Bucuresti, nu in cel de la Budapesta, culminand cu autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc pe criterii etnice, precum si cu proiectul Legii Statutului minoritatilor nationale, lege anticonstitutionala, antiromaneasca, antieuropeana, cu