Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tractorul - ameninţată din nou cu bezna

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 21 noiembrie 2006 ·

Societatea de distribuţie a energiei electrice Electrica Braşov ameninţă uzina Tractorul SA cu limitarea furnizării energiei electrice începând de mâine în cazul în care nu îşi va respecta obligaţiile asumate în urma negocierilor dintre cele două entităţi, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Ministerul Economiei şi Comerţului, ca entităţi tutelare ale celor două societăţi amintite.

Trei puncte

încălcate

Printr-un comunicat, SDEE Electrica Braşov anunţă că motivele pentru o eventuală limitare a puterii livrate sunt destul de importante. Practic, uzina nu a plătit încă restanţa pentru consumul pe luna octombrie care se ridică la 366.428 de lei. De asemenea, uzina nu a depus încă garanţia pentru plata facturii pe luna noiembrie. Potrivit înţelegerii dintre cele două societăţi, Tractorul trebuia să depună o garanţie în valoare de 1,2 milioane de lei, sumă care ar acoperi integral consumul pe luna noiembrie.

De asemenea, uzina nu a respectat nici memorandumul prin care se obliga să ipotecheze mai multe active ale societăţii pentru acoperirea datoriei pe care a acumulat-o faţă de furnizorul de energie electrică. „Au ipotecat active doar în valoare de aproximativ 150 de miliarde de lei vechi, pe când datoria lor este de 450 de miliarde de lei cu tot cu penalităţi”, a declarat Ioan Roşca, directorul Electrica Transilvania Sud.

Vineri - deconectare completă

În aceste condiţii, în cazul în care uzina nu va respecta înţelegerile amintite şi nu îşi va achita diferenţa de plată pe luna octombrie, începând de mâine va primi din ce în ce mai puţină energie electrică. Astfel, miercuri va fi limitată la 10 MW, joi la 5 MW, iar vineri livrarea energiei va fi sistată în totalitate.

Potrivit legislaţiei în domeniul furnizării energiei electrice, consumatorul are obligaţia de a asigura „prin soluţii proprii teh

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum o ora
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 13 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°