Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stolojan plusează în partida cu Tăriceanu

Publicat in Adevarul, marți 21 noiembrie 2006 ·

aveam programată întâlnirea. Iar dacă nu se răzgândeşte între timp, mă voi vedea cu domnul Tăriceanu mâine sau poimâine (marţi sau miercuri - n.r.)", a spus liderul Platformei. Celor doi aveam programată întâlnirea. Iar dacă nu se răzgândeşte între timp, mă voi vedea cu domnul Tăriceanu mâine sau poimâine (marţi sau miercuri - n.r.)", a spus liderul Platformei. Celor doi le va fi însă destul de greu să aibă o discuţie în zilele imediat următoare, având în vedere că premierul va face, astăzi, o serie de investigaţii medicale amănunţite, iar mâine ar trebui să plece în Franţa, unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale la picior. Tot astăzi, liderul liberal ar trebui să participe şi la şedinţa Comitetului Executiv al partidului, în care va fi analizată oportunitatea retragerii sprijinului politic pentru ministrul agriculturii. Susţinătorii Platformei declarau, ieri, că invitaţia la dialog avansată de Tăriceanu a fost doar o diversiune, liberalii neavând nicio intenţie de a discuta cu Theodor Stolojan.

Propunerea lui Tăriceanu: preşedinte executiv

Surse liberale au declarat, ieri, că Tăriceanu urma să-i propună lui Stolojan să se întoarcă în partid pe funcţia de preşedinte executiv. Oferta de pace a liderului liberal nu i-ar fi vizat însă pe ceilalţi iniţiatori ai Platformei, Valeriu Stoica, Raluca Turcan, Cristian Boureanu. De altfel, liderul platformiştilor a lăsat să se înţeleagă că nu va accepta o astfel de propunere. "Am înţeles că doreşte să discutăm despre reîntoarcerea mea în partid şi despre o eventuală funcţie. Nu aceasta este problema, este vorba de întoarcerea tuturor celor care au fost excluşi recent abuziv din partid şi de reformarea partidului plecând de la platforma liberală, blocarea declinului şi eliminarea practicilor actualei conduceri", a spus Stolojan.

Deputaţii platformişti, gata să boicoteze bugetul

Câţiva deputaţi l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Călin Georgescu, mesaj cu trei zile înainte de alegerile parlamentare: Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid nici parlamentar și nici neparlamentar

G4Media acum o ora
Călin Georgescu, candidatul cu mesaj pro-rus și anti-occidental care a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale, a anunțat miercuri, cu doar trei zile înainte de alegerile parlamentare, că nu are și nu susține nici un partid. Declarația vine în

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum o ora
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°