"Dacă vrei iubire", "Vine o vreme", "Şi băieţii plâng", "Doar o viaţă nu-mi ajunge să te iubesc", sau "Aşa frumoasă", sunt doar câteva piese de pe noul album Holograf, album pentru a cărui promovare, Edi Petroşel, Tino Furtună, Iulian Vrabete, Romeo Dediu şi Dan Bittman, au pornit într-un turneu prin ţară. După concertele pe care le-au avut deja în Bucureşti, Lugoj, Timişoara, Arad, Oradea, Baia-Mare, Cluj, Bistriţa, Alba Iulia, Târgu Jiu, Petroşani, Deva, Sibiu, Suceava, Iaşi, Bacău şi Galaţi, ieri, au ajuns şi lanoi la Târgu Mureş, pentru a ne dezvălui o parte din "Taina" lor. "Turneul de promovare al albumului face parte din programul trupei Holograf. La fiecare lansare am obişnuit publicul cu o asemenea întâlnire, de calitate, în săli în care să poată să vină cei care ascultă cu adevărat muzica noastră. Dorim să păstrăm componenta de calitate a spectacolului şi a spectatorilor pentru că doar în acest fel se poate crea o atmosferă caldă, familială,de încredere", a spus Edi Petroşel. Acum un an când ideea unui nou album nu mai era o taină, Holograf era în căutarea unui nume potrivit. A fost lansată către fani dorinţa lor de a le fi trimise eventuale denumiri potrivite. Până la urmă, "Taina" a luat numele ultimei piese de de noul CD. "Atunci ne-am gândit că un nume potrivit pentru un viitor album ar putea fi, "Ultimul tren". Era vorba de Shinkansen, trenul de mare viteză al japonezilor, care însemna în context, punctualitate, frumuseţe, curăţenie, rezistenţă… vroiam să fie un semnal de alarmă să atragem atenţia că totul porneşte de la atitudinea oamenilor, însă am renunţat. Era un efort prea mare pentru a comunica mesajul", ne-a spus Iulian Vrabete.
"Taina". Ultimul album Holograf a fost comercializat în 250.000 de unităţI, un rezultat nesperat pentru membrii trupei, dar care spune multe despre calitatea acestei trupe care cântă şi ne încântă de aproape 3