Regret că n-am apucat acele vremuri când, pe străzile oraşului, vânzători zgribuliţi te îmbiau, în prag de iarnă, cu castane calde. Vânzătorii au dispărut, Bucureştiul pare mai sărac, Regret că n-am apucat acele vremuri când, pe străzile oraşului, vânzători zgribuliţi te îmbiau, în prag de iarnă, cu castane calde. Vânzătorii au dispărut, Bucureştiul pare mai sărac, iar castane găsim azi, din când în când, prin raftul vreunui supermarkert. Tradiţia castanelor coapte este veche. Pe străzile Romei antice, se vindeau castane coapte aşa cum se vând azi, în timpul iernii, pe străzile altor oraşe europene. Tot în alte oraşe europene, nu lipsesc, de Crăciun, castanele coapte, servite ca garnitură sau ca umplutură pentru fripturi. La noi, un tort cu cremă de castane sau un curcan umplut cu castane par, cel mai adesea, nişte delicatese de arhivă, desprinse din vechi cărţi de bucate. şi totuşi, secole de-a rândul, acest mic fruct ţepos a constituit masa frugală a celor mulţi şi săraci. A precedat cu succes cultura cartofilor şi nu întâmplător. Aroma lui este bogată şi "cărnoasă" şi, deoarece conţine de două ori mai mult amidon decât cartofii, poate fi folosit ca legumă. În Corsica, este la mare preţ o supă din castane şi lapte de capră, îmbogăţită cu fidea. Este atât de groasă, încât lingura stă dreaptă în castronul cu supă. În China, castanele sunt fie prăjite în nisip fierbinte, fie tocate şi amestecate în tocăniţe şi supe. În Japonia sau sudul Europei, sunt deseori măcinate şi transformate într-o făină din care se prepară pâine. În Tracia, se consuma o pâine din castane, un fel de tartă care se mai găseşte şi acum în Balcani, Italia, Sardinia şi Corsica. Înainte de introducerea porumbului în Europa, mămăliga italiană (polenta) era făcută din făină de castane. În Occident, găseşti azi în supermarkerturi pungi cu făină de castane. Francezii, mai sofisticaţi, le curăţă şi le gl