Deşi în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, accidentele rutiere grave se menţin la un nivel ridicat. Astfel, în judeţul Mureş, în cele 10 luni care au trecut, peste 50 de persoane au decedat şi mai mult de 85 au fost grav rănite. Prima parte a lunii noiembrie a fost una liniştită, dar începând cu data de 16, accidentele rutiere s-au ţinut lanţ, astfel că până ieri, au fost înregistrate opt evenimente rutiere grave, în doar 6 zile.Având în vedere faptul că viteza excesivă este una dintre principalele cauze ale acestor tragedii, structurile de poliţie rutieră, ordine publică şi prevenire a criminalităţii au elaborat un Plan de măsuri în acest sens. Poliţia a realizat şi a început distribuirea a 1.000 de fluturaşi cu mesaj preventiv. "Considerăm că înmânarea unui astfel de fluturaş alături de sancţiunea contravenţională pentru depăşirea vitezei regulamentare ajută cetăţeanul să înţeleagă mai bine raţiunea sancţiunii aplicate, faptul că rularea cu viteză legală este înspre binele său şi al celorlalţi participanţi la traficul rutier", a precizat Livia Popa, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Mureş. De asemenea, a fost realizat un spot şi expediat în prima etapă spre 240 de utilizatori de internet. Acesta subliniază principalele cauze ale accidentelor grave, dar şi "statistica neagră" a acestora pentru anul 2006. Aşadar, dacă sunteţi utilizator de internet şi primiţi mesajul având subiectul "Contribuie şi tu la prevenirea tragediilor pe şosele", aduceţi-vă aportul prin transmiterea acestuia celor de a căror viaţă vă pasă!
Noiembrie pe şosea
Primul accident care a deschis seria evenimentelor rutiere grave din această lună, a fost înregistrat în data de 10, pe drumul naţional ce străbate localitatea Hetiur. Pentru că nu a adaptat viteza autovehiculului la condiţiile de drum pe timp nefavorabil şi carosabil umed, M. Ioan, de 29 ani, din municipi