Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva de doua ore in sanatate

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 22 noiembrie 2006 ·

Ieri, cadrele medii sanitare din toate unitatile sanitare publice inscrise in sindicatul Sanitas au fost in greva de avertisment, timp de doua ore. De la 9.00 la 11.00, sindicalistii din sistemul public de sanatate brailean s-au alaturat colegilor lor din intreaga tara si si-au revendicat drepturile, avind deplina sustinere a medicilor si intelegere din partea pacientilor, care au asteptat scrisnind din dinti sa se scurga timpul in care "halatele albe" sa-si faca din nou aparitia printre suferinzi.

La Spitalul Judetean de Urgenta, in cele doua ore de greva de avertisment, au fost asigurate urgentele, dar nu s-a efectuat nici o operatie; asistentele medicale s-au "evaporat" in mare parte cu sau fara stirea medicilor sau erau la cite o sueta, pe sectii. Cert este ca aproape nimeni nu stia nimic concret despre derularea grevei de avertisment, iar la corpul B al Spitalului, in locatia din Hipodrom, nu era prezent nici un lider de sindicat care sa ia pulsul evenimentelor.

Pentru ca pe holurile spitalului, in ambele locatii, bolnavii si apartinatorii stateau ciorchine si pina si lifturile erau in greva, singurii care faceau legea intrarii in spital erau, ca de obicei, agentii firmei de paza "DIOP-Security". Dupa niste criterii numai de ei stiute, agentii platiti sa mentina ordinea in spital triau persoanele care aveau sau nu acces in unitate si nu s-au abtinut nici sa recurga la violenta, bruscind citeva persoane, asa cum au procedat si in cazul redactorilor nostri, carora li s-a interzis accesul in spital sau imortalizarea unor aspecte din timpul grevei de ieri. A fost nevoie de interventia purtatorului de cuvint al unitatii pentru ca agentii de paza de la "DIOP-Security" sa afle ca ei sint platiti de spital pentru a mentine ordinea si nu pentru a crea altercatii sau pentru a interzice intrarea presei intr-un spatiu public, unde angajatii erau in gre

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 47 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 44 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Horoscop pentru joi, 26 decembrie 2024. Ce ne rezervă astrele în a doua zi de Cărciun

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec Este nevoie sa pui la punct aspecte legate de cheltuielile comune cu partenerul de viata, cu neamurile sau cheltuielile legate de serviciu: aprovizionare cu cele necesare locului de munca, salarizare. Se pare ca tot dai de la tine. Fii pruden

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 13 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Hawaii: Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizare

News.ro acum 10 ore
Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi departamentul de poliţie din Maui, care anchetează cazul. Cadavrul a fost găsit în spaţiul p

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°