Ultimul meci din acest tur de campionat, aduce pentru „stegari” o deplasare incomodă, pe terenul fostei divizionare A, FCM Bacău. De acest lucru este convins şi Gabi Stan, care a tras un semnal de alarmă ieri la conferinţa de presă. „Săptămâna aceasta ne-am concentrat pe ce am lucrat în ultimul timp, pentru a reuşi să punem la punct unele greşeli pe care le-am făcut. Am jucat şi un meci amical cu juniorii, pentru a vedea jucători de perspectivă, unde de altfel urmărim deja cinci tineri de valoare. În ceea ce priveşte meciul de la Bacău, acesta este unul diferit faţă de ceea ce am jucat în acest campionat. Adversarul este mai desebit, jucăm în nocturnă, la o oră la care jucătorii mei nu sunt obişnuiţi. Întâlnim o formaţie puternică, cu jucători care au activat anul trecut în prima divizie, Manea, Geamăn, David, Trofin sau Verdeş. În plus, nu au primit gol în acest tur de campionat pe teren propriu, dar sperăm să fim noi primii care reuşim acest lucru. Le-am explicat băieţilor că braşovenii au posibilitatea să ne urmărească la televizor şi vreau să nu îi dezamăgim, să le oferim un joc bun şi un rezultat pe măsură ”.
Pentru meciul de mâine, Gabi Stan se confruntă cu ceva probleme de lot. Dumitru şi-a revenit, dar încă resimte dureri după accidentare, Moldovan este incert, iar portarul de rezervă, Iacob, este răcit. Al treilea portar al nostru, Petre, a revenit la pregătiri după decesul tatălui său. Ultimul meci din acest tur de campionat, aduce pentru „stegari” o deplasare incomodă, pe terenul fostei divizionare A, FCM Bacău. De acest lucru este convins şi Gabi Stan, care a tras un semnal de alarmă ieri la conferinţa de presă. „Săptămâna aceasta ne-am concentrat pe ce am lucrat în ultimul timp, pentru a reuşi să punem la punct unele greşeli pe care le-am făcut. Am jucat şi un meci amical cu juniorii, pentru a vedea jucători de perspectivă, unde de altfel urmărim d