Dorind parca sa sustina ideea „cautarii sincretismului“ la care ma refeream saptamina trecuta, Opera din Timisoara – aflata cu siguranta in topul teatrelor lirice romanesti – a lansat o noua „provocare“ prin premiera Povestea soldatului de Stravinski, o imbinare inedita de teatru, balet, teatru instrumental intr-un cadru scenografic inteligent si sugestiv (semnat de Geta Medinski).

Adevarul este ca spectacolul a oferit un lant de surprize deosebit de placute, adesea chiar spectaculoase, pentru ca am descoperit un tinar regizor – Ion Ardeal-Ieremia – plin de imaginatie, modern fara a fi excentric, reusind sa creeze o relatie echilibrata intre diversele segmente implicate in constructia complexa si atipica a lucrarii. Alaturi de el, un coregraf de viitor cu nume parca predestinat – Sergiu Ionut Anghel. Un ansamblu cameral al Operei, condus de concert-maestrul Ovidiu Rusu (unanim apreciat pentru exigenta si eficienta sa artistica, soloul sau „tradind“ violonistul de clasa, deopotriva realizator al conceptiei muzicale a productiei), a alaturat opt instrumentisti de elita din orchestra, reconfirmind valoarea fiecarui interpret in parte, dar si capacitatea de a sustine un discurs fluent si „colorat“, devenind, la nevoie, si actori.

Secventele muzicale au fost insa intregite si implinite prin personajul Viola – simbol al viorii pe care soldatul o vinde si apoi o rascumpara de la Diavol –, beneficiind de o aparitie scenica eleganta, dar mai ales de cantilena invaluitoare, cu sunet cald si senzual, prin care, in celebra Meditatie de Massenet, superba violonista Corina Murgu a incintat, convingindu-ne inca o data ca este o solista de anvergura pe care ar trebui sa o aplaudam nu doar la Timisoara, ci si pe podiumul bucurestean de concert. Iar lebada de cristal, primita cindva de renumita balerina Rodica Murgu la debutul sau absolut, i-a fost oferita a