Reformarea clasei politice româneşti, intens clamată în perioada campaniilor electorale, este ultimul lucru la care se gândesc parlamentarii după ce îşi asigură un nou mandat. Aleşii noştri Reformarea clasei politice româneşti, intens clamată în perioada campaniilor electorale, este ultimul lucru la care se gândesc parlamentarii după ce îşi asigură un nou mandat. Aleşii noştri se prefac ori că nu înţeleg, ori că sunt foarte ocupaţi cu alte chestiuni, atunci când vine vorba de punerea în practică a acestui perpetuu deziderat. Primul lucru ce trebuie făcut, pentru a vedea în parlament şi în guvern persoane credibile şi active, este modificarea legislaţiei electorale. Fosta şi actuala putere au promis un Cod electoral în care să figureze, printre altele, introducerea scrutinului uninominal, astfel încât cetăţenii să voteze, în sfârşit, persoane în loc de liste cu iluştri anonimi. Pentru a pune umărul la schimbarea sistemului electoral şi, implicit, a clasei politice, a fost creată, în anul 2004, o instituţie menită să se ocupe, din timp, de buna desfăşurare a alegerilor. Autoritatea Electorală Permanentă a avut şi răgazul, şi banii necesari pentru a-şi face treaba. Din păcate nu s-a întâmplat aşa, iar de la bugetul de stat s-au scurs pe apa sâmbetei sume uriaşe pentru salarii, benzină, aparate de aer condiţionat şi deplasări în străinătate. Probabil că această risipă din banii contribuabililor ar fi trecut neobservată dacă preşedintele instituţiei nu ar fi intrat în conflict cu vicepreşedinţii. Parlamentarii au aflat povestea de ceva vreme, au încropit o subcomisie de anchetă care a elaborat un raport, însă nu şi-au găsit vreme pentru a interveni concret. Măcar ei sunt de acord că reforma politică depinde în mare măsură de cea electorală şi că AEP ar fi trebuit să dea o mână de ajutor în acest sens. Mai mult, unii senatori şi deputaţi recunosc, în accese de sinceritate,