Am inceput sa ma cam satur de toate discutiile despre fonduri europene, despre cum o sa le absorbim noi pe ele, despre bani pentru cercetare, despre evaluarea universitatilor si asa mai departe.

Cu toate traznaile astea in cap, intru aproape zilnic in cladirea universitatii si ceea ce vad incape intr-un singur cuvint: mizerie. Daca intru prin curte, ma intimpina mormane de gunoi.

Daca apuc pe vreuna dintre intrarile din Edgar Quinet, dau intii nas in nas cu o usa stricata, apoi trec de usile batante proptite cu pietroie. Apoi, pe culoare, pe casele scarilor, praf, murdarie si pinze de paianjen adunate cu grija ani de zile, in strat compact. Nu trebuie sa fii arheolog ca sa deslusesti limpede straturile zugravelilor succesive pe globurile becurilor, pe neoane, pe tevi. Veceurile, murdare peste poate, murdarie pastrata parca cu religiozitate; cabinele au usi fara clante care ar trebui sa se inchida cu niste zavorase, mai rau ca la buda din curte, dar si acelea lipsesc. in loc de lant, de flotor spinzura cite o bucata de sfoara sau sirma, cind spinzura ceva. Majoritatea toaletelor nu au scaun. Singurele toalete curate sint cele pe care scrie „cadre didactice“, sub cheie (n-am vazut in America sau in Japonia toalete sub cheie, dar am vazut in unele universitati franceze si italienesti; cu mentiunea ca si cele pentru popor, adica studenti, erau practicabile). De la unele chiuvete au disparut robinetii, de la altele, sifonul cu totul – lucru pe care nu-l observi decit dupa producerea catastrofei. La chiuvete nu e sapun, de prosoape de hirtie nu mai vorbesc. Pe culoare, hirtii, mucuri de tigari. Si acum e, de fapt, bine fata de cum era cu citiva ani inainte.

Cine-i de vina? Chiar nu se poate face nimic? E musai sa traim in murdarie? De cite ori am intrebat (mi se intimpla, de obicei, cind ma intorc din strainatate, apoi ma calmez), am fost