si nu un dirijor de orchestra – cum imi vine sa completez imediat, privind acest graffiti de pe un zid din cartierul Cringasi. Sint pe trotuarul unei strazi care ma duce spre casieria furnizorului meu de servicii on-line – „cea mai mare retea de fun si Internet din Romania“, dupa cum ma informeaza anuntul din home page.
Acum, daca stau bine sa ma gindesc, in momentul in care am semnat contractul cu acest mare dealer de informatie instant, nu m-am gindit nici o clipa la fun and entertainment, ci la cu totul alte nevoi cotidiene. Bine, si ce-i cu asta? – cita vreme cei carora trebuie sa le platesc penalizarea asa ma concep, ca pe un consumator neconditionat de distractie, ca pe un mare devorator de timp liber, bolnav de plictiseala.
Sa-mi spun atunci ca toti agentii publici care nu par sa aiba alta grija decit binele persoanei mele cred ca lumea in care traim e, la modul declarat, o lume cit se poate de serioasa si de frumos articulata, pusa insa pe amuzament, joc si funny things, chiar daca ei ii lipseste un Dumnezeu.
Chiar daca sau poate tocmai de aceea. Important este ca pe zidul unui bloc tocmai am citit aceasta inscriptie, care-mi spune ca fara Dumnezeu nu se poate. God is a DJ. Fericita gaselnita! Aproape ca mi-e ciuda ca n-am inventat-o eu.
Pentru ca, uite, de cind tot adaug secvente la acest text viciat de strimbaturile mele postmoderne de nas au trecut peste 50.000 de semne alfabetice cu sens, iar un prieten tocmai a gasit de cuviinta sa-mi spuna ca ceea ce scriu eu sint opinii lipsite de consistenta, nestructurate, dezordonate, aleatorii, „prea apoase“.
Dar cum ar trebui sa fie ele, „ghetoase“? Mie nu-mi place gheata decit in filme. Cit despre gheata conceptelor, aceasta imi provoaca fascinatie, dar nu ma seduce.
Asa ca merg pe strada si ma gindesc la faptul ca, din cite imi amintesc din scoala generala,
