Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Softwin: In 2009 intram sigur pe Bursa

Publicat in Wall-Street.ro, joi 23 noiembrie 2006 ·

Companiile romanesti au nevoie de finantare. Este important de vazut de unde vor veni acesti banil, daca va fi un imprumut de la institutii financiare sau se va apela la varianta vanzarii unui alt pachet de actiuni catre investitori institutionali, sau, de ce nu, greii din mediul de business autohton se vor lista la Bursa. Care Bursa? \"Mai degraba una din afara tarii\", afirma softistii.

Softwin, o companie cu capital integral romanesc, si totodata creatorul antivirusului BitDefender are o strategie concreta in ceea ce priveste momentul propice pentru listarea la bursa: cel tarziu in 2009.

�In acest moment, am trecut de faza de prospectare in privinta intrarii in ringul bursier. Cel putin una din companiile grupului nostru va iesi in aproximativ 3 ani pe o bursa din Romania sau din afara Romaniei. Evident ca luam in calcul si Bursa de Valori Bucuresti. Deja am inceput demersurile,� a declarat Florin Talpes, directorul general al companiei.

Potrivit acestuia, industria de software romanesca, desi cu un foarte bun potential de crestere si cu o mare posibilitate de a a produce mare valoare adaugata este puternic subcapitalizata. Bursa poate fi folosita ca mijloc de finantare a companiilor din domeniu.

Cu toate acestea, in acest moment nu exista un interes mare printre intreprinzatorii din industria IT de a intra in ringul bursier. Intreprinzatorii din industria de software inca nu sunt familiarizati cu alte metode de finantare decat cea prin propriul cash-flow.

�Mai este si prejudecata ca pe bursa nu pot merge decat firmele mari, cu cifre de afaceri mari. Inca nu avem clare etapele de dezvoltare (foarte diferite) ale unei companii si ni se pare ca doar o companie care este matura trebuie sa intre pe bursa. Credem insa ca aceasta situatie de va schimba mult in urmatorii 3-5 ani,� declara recent pentru Wall-Street Talpes.

�Avantejele

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 18 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 28 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 12 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 43 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum o ora
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 39 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°