Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Bond, bătăuş, dar fermecător

Publicat in Adevarul, joi 23 noiembrie 2006 ·

James Bond revine, sănătos tun şi mai seducător ca oricând. "Casino Royale" este unul dintre cele mai anticipate filme ale sezonului, prima oară când James Bond este blond. Nu s-ar fi zis că o James Bond revine, sănătos tun şi mai seducător ca oricând. "Casino Royale" este unul dintre cele mai anticipate filme ale sezonului, prima oară când James Bond este blond. Nu s-ar fi zis că o sincopă de imagine ar putea da naştere la atâtea speculaţii şi presimţiri că faptul că nu are look-ul potrivit, adică cel al lui Brosnan/Connery/Moore (sunt nişte elemente comune), îl va face pe noul Bond şi un interpret deplorabil. Fanii lui Bond din Marea Britanie au iniţiat chiar un protest faţă de noul interpret, cu mult înainte să aibă ocazia să vadă filmul. Cu toate acestea, domnul Craig nu s-a lăsat impresionat de reacţiile adverse ale publicului şi a reuşit să facă o treabă foarte bună. Acţiunea se situează la prima misiune 007 a lui Bond, care îl va duce în Madagascar, pe urmele a doi terorişti. Pentru a investiga mai bine situaţia, Bond se implică într-o acţiune independentă de MI6, care îl va duce în Muntenegru. Acolo el ia parte, în Casino Royale, la un joc de poker cu o miză mare, pătată de sânge, marcată de violenţă, şi încrâncenare, în care Bond trebuie să se opună lumii venale a băncilor cu legături teroriste. Nu ne îndoim, încă de la începutul filmului, de succesul acestei întreprinderi spectaculoase. Ceea ce diferă în modul cel mai evident între noul film Bond şi cele precedente este tonul, mult mai sec şi mai dur decât ce am văzut până acum. Scenele de luptă se apropie mai mult de realitate, iar violenţa nu mai este un apanaj al farmecului personajului principal, ci o realitate. Senzaţia creată este aceea de luptă pe viaţă şi pe moarte. Ceea ce reuşeşte să facă Craig este de fapt şi cea mai mare provocare, şi anume să devină James Bond, şi nu un actor care interpret

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 6 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 7 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°