Localnicii din zona de munte a Mehedinţiului sunt în alertă din cauza haitelor de lupi, care fac ravagii în rândul turmelor de oi şi capre. Oamenii se tem de agresivitatea sălbăticiunilor Localnicii din zona de munte a Mehedinţiului sunt în alertă din cauza haitelor de lupi, care fac ravagii în rândul turmelor de oi şi capre. Oamenii se tem de agresivitatea sălbăticiunilor înfometate şi cred că atunci când vor cădea primii fulgi de zăpadă vor avea şi mai mult de suferit. Primele pagube s-au înregistrat în satele arondate comunelor Balta şi Podeni. Ciobanii au găsit la marginea pădurilor doar capetele şi copitele animalelor mâncate. Ferdinand Podeanu, zis Nănducu, este cioban renumit în comuna Balta. Pe lângă cele 200 de oi ale sale, omul îngrijeşte şi 250 de mioare şi capre ale sătenilor. El povesteşte că, săptămâna trecută, lupii i-au mâncat patru capre, un ied şi şase oi. "Umblă câte patru-cinci lupi într-o haită, eu i-am văzut cu ochii mei. Mai este în zonă şi o lupoaică mare, roşcată, aproape cât un viţel, care umblă cu trei pui după ea. Sunt măricei şi puii. Numai capul şi picioarele am găsit din caprele şi oile mâncate. Mi-au luat şi câinele Haiducu. Nu-s şacali, sunt lupi. Vreau să vină cineva să-i alunge ori să-i împuşte că, dacă nu, la iarnă o să ne facă praf turmele! şi lui Mircea Sitaru i-au mâncat lupii 10 oi! Nu ştiu de unde au venit lupii ăştia, dar până acum nu erau aşa mulţi!", ne-a declarat baciul Ferdinad Podeanu. ,,O să facem sesizări la Ministerul Agriculturii şi la asociaţia de vânătoare
Cocorul
să facă ceva cu lupii. Să-i alunge, să-i împuşte, să facă ce ştiu ei mai bine ca să nu aibă sătenii de suferit!", ne-a declarat primarul din Podeni, Ilie Rogobete. Dacă atât edilul-şef, cât şi sătenii păgubiţi susţin că au văzut lupi, şi nu altceva, directorul AJVPS Mehedinţi, Nicolae Popa, crede că este vorba de şacali. ,,Lupul este ocroti