Secolul trecut a fost, fara indoiala, un secol dement. Doua razboaie mondiale si multe altele locale, doua dictaturi inumane si multe altele zonale, terorism, atentate in care copiii au fost victime sau au fost folositi ca bombe vii; toate acestea au costat sute de milioane de vieti. Desi au fost mascate sub haina unor, presupuse, motivari doctrinare, nationale sau religioase, scopul principal al acestor acte a fost setea de putere, de dominatie. Cât de usor poate fi activat raul din om; si cât de eficient poate fi raul in coagularea unei comunitati umane. Fara indoiala, in multe cazuri principala cauza a starilor de lucruri negative se datoreaza oamenilor politici, conducatorilor. (Nu ma refer aici la Iliescu, care a fost norocul nostru; si ce noroc! Ci la liderii europeni care au asistat pasivi la ascensiunea lui Hitler, contribuind esential la tragedia ce a urmat; si care si azi, in ciuda unor iminente pericole comune, nu gasesc sau nu vor sa gaseasca o minima solidaritate. Sau la Yalta, unde un criminal paranoic, un alcoolic si un om prea putin interesat de soarta tarilor departate de America au schitat viitoarea soarta a lumii, pentru multi, chiar foarte multi ani). Ceea ce este paradoxal e faptul ca secolul trecut, secolul crimelor si al ororilor, a fost si secolul cu o dezvoltare fara precedent a stiintei si tehnologiei, ceea ce a permis democratiilor occidentale obtinerea unui nivel de trai ridicat. Dar partea rea, urâta, condamnabila este aceea care a lasat amprente puternice, vizibile si amplificate in zilele noastre. Daca dezvoltarea stiintifica si tehnologica a avut efecte benefice pentru nivelul de trai, partea negativa a secolului trecut a determinat stari de lucruri dramatice si a schimbat conceptii pe care le consideram definitive, cum ar fi cea de moralitate. Noi am luat de la Apus numai lucruri rele; violenta (pe stadioane, in scoli etc.), pornograf