Iniţiativa Uniunii Scriitorilor de-a atrage atenţia românilor că scriitorii există, în situaţia în care ameninţarea ignoranţei generale pare să-şi fi atins scopul, cu toate că în ultima vreme au apărut istorii ale literaturii române, fie "de azi pe mîine", fie "condensate" sau mai puţin condensate, elective sau esenţiale, şi lexicoane în care aproape că au fost adunaţi toţi scriitorii români din toate timpurile, pare, pe lîngă desuetudinea ideii, o încercare disperată de-a face mai prezentă, mai interactivă breasla în contact cu cei pentru care scriem sau cu cei cărora scriitorii se adresează în mod indirect prin cărţile pe care le scriu. Gestul vine şi în urma unei alte încercări a noii conduceri a USR de-a cointeresa scriitorul aşezat doar la masa de scris şi în faţa standurilor din librării sau ale celora de la târgurile de carte prin plata unor lecturi publice care, pe parcursul anului, nu şi-au demonstrat eficienţa, or prin faptul că lecturile au fost de cerc închis şi mai puţin de impact de massă, or prin alegerea scriitorilor de către anumite grupuri care au mizat mai mult pe cei 200 euro decât pe atingerea grupului ţintă, cum se spune în noul limbaj al "proiectelor culturale". Nu putem, evident, da vina pe nimeni, nici pe organizatori, nici pe scriitori, nici pe "grupul ţintă". Situaţia de fapt, care a condus la concluzia că este bine să se iniţieze şi altfel de programe de către USR, este una care vine dintr-o reacţie galopantă a cititorului român de poezie, sau a ascultătorului de poezie faţă, nu neapărat de poezie, ci de poet, de scriitor, faţă de statutul acestuia în societate, perceput la nivelul unuia alde Cătălin Avramescu sau Cristina Modreanu, toboşari ai tipurilor noi, cum bine îi numeşte Daniel Cristea-Enache, formatori de opinie care induc, cu efect, o astfel de părere în rîndul receptorului de literatură. Poate că astfel de reacţii vin şi din alt