Viaţa asta...
Viaţa asta, mai ales deşartă,
în care unii se consumă-n artă,
Uitându-şi, zilnic, rânza la aman,
în timp ce alţii, iuţi ca hidrargirul,
Cu marafeţi îşi ghiftuie chimirul:
Să-i toace-n vreun sejur de pandişpan.
Viaţa asta-ntreagă: netto, brutto,
Cu tot tacâmul, Doamne, n-am umplut-o;
De fapt, am pus într-însa mai nimic:
Vreo poezică, niscai sticle goale,
Pesmeţi, trăscău, iluzii, angarale,
Tranchilizante, ceapă, tiriplic...
Viaţa asta,-n dor de şugubine,
M-a scărmănat în chip şi fel pre mine,
Buşindu-mă adesea-n vreun podmol,
însă am fost, la rândul meu, înstare
Să-mi readun tendoanele-n picioare
Şi, oţărât, din smârcuri să mă scol.
Viaţa asta, dreasă-n elegie,
Ursită fost-a silnică şi mie,
Chit că să-i fac hatâruri m-am zbătut.
Ci, tam-nisam, oricât mi-ar da de furcă,
Dacă ar fi posibil pot să jur că
M-aş strofoca s-o iau de la-nceput.
Mi-a plecat privighetoarea
A plecat privighetoarea, făr^ de veste, şi-am rămas
Paraxin ca nunatak-ul muntelui cel mai cărunt,
închircindu-mă becisnic doară-n propriu-mi impas,
Cu al cărui machairodus zi şi noapte mă confrunt.
A plecat privighetoarea: sprijin sufletului meu;
Mângâierea-mi burduşită cu ardoare şi cu har!
Şi-am rămas redus la karma celui mai căznit plebeu:
Scormonindu-mi sihăstria de insomniac bizar.
A plecat privighetoarea, ca un vis fluorescent,
Ocarina mea vrăjită; gingaşu-mi sonor breloc!
Şi-am rămas captiv în sine-mi ca un veşted penitent,
în caverna nopţii albe hărăzit să mă sufoc.
A plecat privighetoarea, panaceul meu de tril!
Şi-am rămas, fără de dânsa, mai suspect ca un intrus;
Mai