A visa înseamnă a gândi şi anume a gândi într-un fel mult mai profund, mai adevărat, mai autentic, tocmai pentru că eşti ca retras (adâncit) în tine însuţi. Visul este un soi de meditaţie, de reculegere. Este o gândire în imagini. Câteodată este extrem de revelator, de crud. Este de o evidenţă luminoasă. Pentru cineva care face teatru, visul poate fi considerat un eveniment esenţial-dramatic. Visul este drama însăşi. În vis eşti totdeauna implicat într-o situaţie. Pe scurt, cred că visul este în acelaşi timp o gândire lucidă, mai lucidă decât în starea de veghe, o gândire în imagini şi că este deja un fel de teatru, tocmai pentru că în el eşti mereu pus într-o situaţie". Eugčne Ionesco - Entre la vie et le ręve, convorbiri cu Claude Bonnefoy (ediţie adăugită, Gallimard 1996). Tolstoi declara provocator - îi plăcea să-şi deruteze interlocutorul - că nu visează niciodată. Imposibil. De altfel se corecta şi se contrazicea pe loc - nu-i păsa niciodată când i se zicea că se contrazice ("numai piţigoiul nu se contrazice", replica el) - relatând, totuşi, un vis memorabil, o pereche de ciubote avansând singure pe un drum... Socotea pesemne că este umilitor, pentru el, Tolstoi, şi care cam ştia că este chiar Tolstoi în persoană - să viseze, să fie pus adică într-o postură incontrolabilă, ne-supravegheată de luciditate... Iată însă că vine Ionesco cu afirmaţia că visul înseamnă gândire, încă mai lucidă, mai crudă, mai revelatoare. Nu doar un produs al in- sau sub-conştinetului, ci unul al zonelor mai adânci ale procesului de gândire. Nu e singura dată când se poate spune: iată însă că vine Ionesco... El "vine" mereu şi continuă să vină şi de dincolo de moarte - cu câte un gând nemaigândit, simplu, adevărat şi totuşi uimitor, cu câte ceva "de mirare". Convorbirile cu Claude Bonnefoy mişună de dezvăluiri, de lucruri aş spune, "trântite" în capul interlocutorului şi al nostru, în