Nascut din spiritul contestatar al anilor 1950, alimentat mai intai de ingrijorarile privind pericolul nuclear, la care s-au adaugat apoi poluarea si degradarea biodiversitatii, iar in ultimul timp incalzirea globala si schimbarile climatice, ecologismul devenit politic a trebuit sa se defineasca deopotriva ca proiect specific si prin raportare la orientarile traditionale stanga-dreapta. O decantare nu lipsita de asperitati, care are istoria si explicatiile sale. in 1993, cand prelua conducerea Verzilor francezi, D. Voynet se declara de stanga si, delimitandu-se, isi proclama victoria impotriva lui A. Waechter, care se pronunta pentru o pozitie de centru, "nici-nici", considerand ca ecologistii se pot alia cu oricare dintre cele doua tabere istorice. Astazi, dupa experienta guvernarii in cadrul stangii plurale si in pierdere de viteza in sondajele de opinie, Les Verts incearca sa reinnoade legaturile cu "ecologismul de dreapta", reprezentat de personalitati ca N. Hulot (candidat la alegerile prezidentiale din 2007, cu al sau Pact ecologic, lansat la 7 noiembrie a.c.), apropiat presedintelui Chirac, ori C. Lepage, ex-ministrul Mediului in Cabinetul A. Juppé (convertit si el la altermondialism si ecologie!). in Anglia, dupa epoca indiferentei absolute fata de ecologie a doamnei M. Thatcher, Partidul Conservator, condus acum de D. Cameron (care, ca persoana, se deplaseaza pe bicicleta in centrul Londrei si militeaza pentru folosirea panourilor solare in vederea captarii de energie alternativa), redescopera marile probleme ale mediului. Cu consilieri precum Z. Goldsmith, redactorul-sef al revisteiThe Ecologist, conservatorii isi elaboreaza propriul "program verde", avand patru puncte esentiale: economisirea de energie, agricultura locala ecologica, diminuarea facturii petroliere si principiul precautiei. in acelasi cadru vest-european, cancelarul german A. Merkel (ex-min