"Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai dinainte: pune-ţi un cuţit în gît, dacă eşti prea lacom. Nu pofti mîncările lui alese, căci sînt o hrană înşelătoare. Nu te chinui să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta. Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este..."

(Proverbele, 23)

Ce sînt ţărăşenii? Nu are sens să căutaţi termenul prin dicţionare pentru că nu-l veţi găsi la nici o pagină, nici măcar la erată. Ei sînt, după părerea mea şi a altor "clasici", un soi de indivizi care populează oraşele patriei noastre (România - pentru necunoscători...). O combinaţie de ţăran refuzat la export cu orăşean neisprăvit şi neconfirmat. Sociologic vorbind, aceşti indivizi se situează undeva la jumătatea drumului dintre ţărani şi orăşeni. Într-o bună zi s-au oprit acolo, să bea apă poate, uitînd apoi să purceadă mai departe şi zicîndu-şi cu o autosuficienţă dezarmantă că e bine şi aşa (mai rău să nu fie - ce ne mai place nouă vorba asta!), că au parcurs destulă cale pe "autostrada civilizaţiei" şi că o "hodină" bună nu ar strica.

O definiţie

Ţărăşenii sînt cei care aruncă gunoiul, din putoare, de pe geamul balconului (neapărat închis, ca să mai cîştige spaţiu locativ). Ei sînt cetăţenii (?) care şi-au pierdut simţul proprietăţii private odată cu mutarea în cutia de chibrituri a block-haus-ului (aici cer îngăduinţa celor care, prin forţa împrejurărilor, se "bucură" de binefacerile locative ale comunismului). Blocul e al tuturor şi al nimănui (al nimănui - atunci cînd plouă în el la etajul IV, mai ales). În acest caz, de la curtea blocului ce mai poţi aştepta? Nu-ţi rămîne decît să o vopseşti în culorile naţionale - roşu, galben şi albastru - şi să o faci cadou ţării şi statului că acestea sînt protectorii de decenii ai ţărăşeanului. Statul însuşi ar fi considerabil şubrezit dacă ţărăşeanul ar dispărea, scuip în sîn! Cine ar ma