In perioada razboiului rece era o zicala in Europa care spunea ca NATO exista ca sa-i tina pe americani inauntru, pe germani jos si pe rusi afara - aproape exact opusul realitatii de astazi. Intr-adevar, la Washington putini mai au iluzii asupra capacitatii sau vointei europenilor de a actiona in cadrul aliantei. Desigur, exista exceptii - Marea Britanie calitativ, Turcia calitativ si cantitativ pastreaza forte militare respectabile, fostele tari comuniste au vointa si interesul, daca nu si capacitatea de a contribui la eforturi comune, in Afganistan sau Irak.

Afganistanul este un caz tipic. Cum se plangeau unii britanici la recenta intalnire interparlamentara a tarilor membre ale aliantei in Quebec, in vreme ce unii soldati isi risca viata in sudul violent al tarii, altii beau bere in zonele calme - referinta clara la diferenta dintre britanici, olandezi, canadieni si americani pe de o parte, germani, francezi, italieni si spanioli pe de alta. Rezultatul este ca 90% din mortii coalitiei provin dintre americani (350), canadieni (41) si englezi (40), toti in lupte continue in zona fierbinte din sud-est si Kandahar, in vreme ce cei 2.900 de soldati germani in nord si Kabul controleaza... traficul rutier, fiind opriti prin legea germana de a se angaja in lupta. Si chiar asa opinia publica germana crede ca si riscul, si costul mentinerii trupelor in Afganistan (si al altor 6.000 in Liban, Cornul Africii etc.) sunt prea ridicate. Mutatis mutandis, aceeasi atitudine se repeta la Madrid, Paris si Roma. Considerand faptul istoric ca Germania este libera si unita in primul rand datorita NATO, desi pare straniu - este tipic pentru o Europa occidentala care, odata scapata de amenintarea sovietica, nu mai vede necesitatea apararii si deci a respectului pentru "cowboys" de peste Atlantic. Un fel de pacifism deghizat in apararea "drepturilor omului" si care, practic vorbind,