povestea este absolut ridicolă pentru un motiv foarte simplu: oriunde pe lume suntem înconjuraţi de simboluri ale sacrului, totul este să ştii să le citeşti...Prima mare confuzie este cea povestea este absolut ridicolă pentru un motiv foarte simplu: oriunde pe lume suntem înconjuraţi de simboluri ale sacrului, totul este să ştii să le citeşti...

Prima mare confuzie este cea legată de fondul problemei: religia nu este o ideologie. Dar ideologia proclamată de adepţii fanatici ai drepturilor omului citite exclusiv în cheia political correctness poate deveni însă - şi este, pe alocuri, spun sociologi ai religiei - o formă de religiozitate. Dar, în SUA, ţara unde icoana numită political correctness este afişată peste tot, nu există problema prezenţei simbolurilor religioase în şcoli.

Un al doilea punct este cel în care trebuie discutată afirmarea ostentativă a unor simboluri. Observăm aici două fenomene. Întâi poziţia echilibrată a cultelor care nu sunt afectate imediat şi direct de problema în dezbatere. Anumite culte neoprotestante româneşti, spre exemplu, şi-au afirmat dorinţa de a convieţui în continuare cu biserica majoritară fără a se ajunge la un război absurd legat de prezenţa crucii şi a icoanelor în şcoli. Explicaţia este foarte simplă: solidaritatea. Chiar dacă nu folosesc icoane sau cruci, aceste culte se bazează ele însele pe Biblie - care este un simbol la rândul ei.

În acelaşi timp, o religie precum islamul, unde reprezentările vizuale sunt, în general, interzise, are la rândul ei o poziţie echilibrată din motive subînţelese, dacă este să ne reamintim cele petrecute pe acelaşi subiect în Franţa. Cei care se pronunţă împotriva prezenţei icoanelor în şcoli aparţin, în general, unei minorităţi atee şi nu sunt reprezentanţi ai altor culte.Un alt fenomen: cei care contribuie masiv la săparea propriei imagini, implicit pe tema în discuţie, sunt