Acum vreo 25 de ani, n-aveai loc s-arunci un ac in Urzicuta. Zeci, sute de oameni misunau zilnic incoace si-ncolo pe ulitele satului. Nu era insa vorba de una dintre statiunile atât de cunoscute reumaticilor români, ci de un sat modest care, in anii '70-'80, a devenit singura statiune balneara din Dolj, inghitind peste trei-patru sute de turisti intr-o zi. Totul incepuse cu câtiva ani in urma, când câtiva localnici au descoperit minunea din marginea satului: o balta mare care lua cu mâna durerile de oase. Vorba s-a raspândit repede, iar apa rosie - bogata in iod - si namolul gros au inceput sa adune batrâni si tineri neputinciosi chiar de prin satele invecinate. Veneau pe jos, cale de-o ora, doua, strabateau satul si se asezau pe marginea baltii, inmuindu-si picioarele, mâinile sau alt loc bolnav in apa binefacatoare. Se ungeau apoi cu mâlul lipicios si-l lasau sa se usuce la soare. La plecare, incarcau in sacose bidoane cu lichid rosiatic si bulgari de pamânt - cu care urma sa se trateze acasa, pâna la urmatoarea venire. Autoritatile vremii au simtit imediat rostul afacerii, motiv pentru care s-au pus pe treaba. Si s-au miscat repede. In timp ce consiliul popular ridica in centrul comunei patru case a 25 de locuri fiecare, Cooperativa de Consum amenaja malul lacului cu dotarile corespunzatoare unei statiuni balneare. 12 case cu câte patru locuri, un cabinet medical cu program zilnic, care sa stea la dispozitia pacientilor, si un restaurant unde, pe lânga organizarea nuntilor si a altor evenimente, se putea lua masa, in functie de buget. „Preturile erau accesibile pentru categoria de oameni veniti aici - in majoritate tarani, care nu-si permiteau un bilet de tratament in statiunile renumite din tara. O ciorbita de legume cu o carnita de pasare ori de vita era un leu cincizeci, in timp ce o mâncarica era vreo trei lei. Se putea mânca pe saturate, fie cumparând la libe