Grav accident, joi seara, în zona Academiei Militare. Patru oameni au ajuns în stare gravă la spital, după ce un autobuz, marca Mercedes, al liniei 122, aparţinând RATB, a intrat cu viteză Grav accident, joi seara, în zona Academiei Militare. Patru oameni au ajuns în stare gravă la spital, după ce un autobuz, marca Mercedes, al liniei 122, aparţinând RATB, a intrat cu viteză într-o intersecţie, pe culoarea roşie a semaforului, a avariat două maşini şi s-a oprit într-un stâlp. Vinovat de producerea accidentului este, potrivit Poliţiei Capitalei, şoferul autobuzului, Costel Bârsan, în vârstă de 45 de ani. Acesta venea pe strada Bagdasar dinspre Bulevardul Eroilor, către Bulevardul Timişoara, iar în dreptul şoselei Panduri a pătruns în intersecţie la culoarea roşie a semaforului, lovind în plin un Mitsubishi, condus de Adrian Carabulea, în vârstă de 23 de ani, care venea dinspre şoseaua Cotroceni şi se îndrepta către Calea 13 Septembrie. Unii dintre martori susţin că autobuzul a intrat în intersecţie cu viteză foarte mare. În urma impactului, autobuzul a intrat pe strada Răzoare, unde a lovit un alt autoturism, marca Volkswagen Passat, condus regulamentar de avocatul Adrian Bendac, în vârstă de 33 de ani, după care s-a oprit într-un stâlp de pe trotuar. Costel Bârsan, şoferul autobuzului, împreună cu un pasager, Lucian Bălan, şi Adrian Bendac, conducătorul Mitsubishiului, şi Ion Pârvu, prietenul acestuia, au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Municipal. Reţeaua electrică din zonă a fost şi ea avariată, fiind necesară prezenţa unei echipe de intervenţie. RATB-ul se disculpă Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti au o altă variantă despre accidentul de joi seara. Din punctul lor de vedere, şoferul autobuzului 122 nu a trecut pe roşu, deşi admit că în cazul în care se va demonstra că este vinovat, Costel Bârsan îşi va pierde locul de muncă. "Dacă