Ne place sau nu să recunoaştem, plaiurile mioritice şi-au pus amprenta lor asupra modului nostru de a percepe realitatea şi de a acţiona. Pe lângă proverbiala reacţie legată de capra vecinului, de cele mai multe ori decurgem la poezie, la cântec. Avem un necaz? Doinim. Nu ne încape pielea de atâta bucurie? Cântăm! Simplu, nu? Muzica de calitate e cel mai bun remediu în majoritatea bolilor. Dacă e însoţită şi de versuri în care te regăseşti, parcă supărarea scade şi dacă e vorba de bucurie, simţi cum te cuprinde fericirea. Dacă versurile sunt bune! Dar dacă sunt chinuite pe o linie melodică nepotrivită şi accentul pus aiurea îţi zgârie urechile într un mod absolut neplăcut? Melodiile bune au nevoie de un text. Trebuie să existe armonie între cele două. Nu ştiu cum se face că muzica anilor '80 e ascultată cu plăcere şi de generaţia mai tânără, pe când multe din producţiile anilor noştri nu rezistă nici măcar un sezon în topuri, dacă ajung din greşeală până acolo. Sunt voci care susţin că nici piesele de succes cântate în limba engleză nu ar fi cine ştie ce, doar că neînţelegând cuvintele ni se par capodopere. Tot ce e posibil. Se poate verifica. Dar textele în cea mai pură limbă românească, pline cu înjurături şi cuvinte explicite? Sunt ele mai bune? După '89 unora li s-a părut că democraţia înseamnă în primul rând pieptul dezvelit pe scenă sau chiar nuduri, pe ecrane scene de amor sălbatic, iar în muzică gestul lui Michael Jackson -fără de care nu se poate imagina un videoclip "cool" sau "super mişto" însoţit de cuvinte adecvate. Dacă muzicieni de succes sunt de părere că-şi limitează difuzarea lor cântând în limba română, deşi cântă admirabil, rostesc cuvinte frumos potrivite pe linia melodică şi fiecare text exprimă ceva în care se pot regăsi de la tânărul aflat la prima întâlnire până la cel care se gândeşte la trecerea iremediabilă a anilor. şi ne permitem mi