Intr-un volum recent aparut la editura „Historia“, sub titlul „Intre Washington si Bucuresti“, d-l Andrei Brezianu, un bun cunoscator al realitatilor americane, ne atrage atentia ca e superficial sa discutam, cum suntem inclinati s-o facem, despre o singura America. In realitate, ne spune autorul acestui volum, peste Ocean se confrunta, mental si cultural, doua Americi: o „America retro“, conservatoare, traditionalista, si o „America metro“, a marilor aglomerari urbane, unde regula pare sa fie „zero frâne“, orice fiind permis in numele modernizarii. Preluând aceste notiuni, as observa ca si la noi am putea discuta azi, simplificând desigur, de o „Românie retro“, mai atasata de traditii, de pastrarea unor moduri de a fi „specifice“, si de o „Românie metro“ care concepe „modernitatea“ fara prea mult trecut, „fara bagaje“. Confruntarea dintre cele doua Românii e in curs, chiar daca nu e foarte vizibila, desfasurându-se uneori in forme discrete sau subterane. Si ar fi o mare eroare s-o ignoram deoarece in ambele „tabere“ exista capcane si riscuri. Un exces de „retro“ ar duce la anchiloza. Un exces de „metro“ ne-ar pune in situatia sa intram in Europa fara amintiri si identitate. Voi da un singur exemplu, din categoria „metro“, care nu cere prea multe argumente, sper, pentru a-i demonstra implicatiile negative. Un profesor de filosofie din Buzau a facut o reclamatie la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, cerând ca icoanele sa fie interzise in scolile din România. Si s-au gasit repede adepti ai „corectitudinii politice“ care au sustinut ideea. As vrea sa spun, pentru a fi bine inteles, ca daca ne-am inchipui „România retro“ si „România metro“ sub forma a doua vagoane, eu m-as afla undeva pe tampoane, intre ele. Nu cred ca traditiile trebuie fetisizate, dupa cum nu cred ca modernitatea se construieste pe un teren gol. Cât priveste religia, nu cred ca preotii