Manfred Neumann, zis Mani, dezvaluie "secretele integrarii" in Phoenix.
Deci, in septembrie 1970, l-am intalnit, mai intai, pe Nicu, doar pe el. Nicu era impreuna cu un prieten de-al meu, de nationalitate germana, «Scooby Doo Rudeski», din Timisoara, care canta la violoncel. Cei doi produceau muzica intr-un magazin de profil. Eu am ajuns intamplator acolo si patronul magazinului mi-a spus sa ma duc la ei, sa arunc o privire. Erau niste personaje ciudate, ce interpretau o muzica stranie, astfel incat mi-am indreptat privirea spre acel loc. M-am dus spre ei si am vorbit cu prietenul meu, germanul, care ma cunostea. Acesta i-a spus lui Nicu ca eu cantam la vioara si as fi dorit sa cant cu ei. Si am inceput sa fac muzica impreuna cu ei. Deoarece, chiar de la inceput, a fost vorba despre o «dragoste la prima vedere»", muzica respectiva mi-a mers la inima.
TRUPA. De atunci, am cantat in aceasta formatie patru persoane, un violoncel, doua viori, chitara si vocile. Am cantat timp de un an, un an si jumatate, sustinand numeroase concerte si repetitii, facand muzica toata ziua, de dimineata pana noaptea tarziu. Era vorba despre muzica grupului Phoenix, in vechea componenta. Cantecele erau compuse in limba romana, cu exceptia catorva pe care le-am compus atunci. «Running» a fost una dintre piesele pe care le-am realizat atunci impreuna. Lucram contracronometru si, dupa un an si jumatate, ne-am mutat la Osnabruck, un orasel situat in nord, la 200 km de locul in care m-am nascut, unde am continuat inca un an, un an si jumatate. L-am cunoscut pe Tandarica, l-am intalnit pe Ioji, astfel incat grupul era pe punctul de a se reface. Apoi ei au plecat, dupa care cei ramasi au inceput sa petreaca mai mult timp impreuna si eu eram prin preajma lor. Alan, care pana atunci cantase la vioara, nu s-a alaturat trupei, deoarece se afla la Hamburg, cu alte treburi. Astfel inca
